Actualitate

Rețineri după sute de percheziții la sălile de jocuri de noroc

11 noiembrie 2016, 00:10 | 0 comentarii  |  725 vizualizari
bscap0002

În urma celor 313 percheziţii efectuate, miercuri, în 29 de judeţe, printre care s-a aflat și Gorjul, dar și în municipiul București, opt persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Față de alți 14 suspecți a fost dispusă măsura controlului judiciar. Unul dintrecei audiați este administratorul unei societăți din Târgu-Jiu, la care au fost efectuate și descinderi. Vizate au fost, în total, 16 firme. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2013, suspecții ar fi creat un ”mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului de stat, prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor obţinute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc”. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat sume impresionante, dar și aur. bscap0001
”Activitățile s-au desfășurat la sediile şi punctele de lucru a 16 firme şi la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor. În urma perchezițiilor au fost ridicați 492.136 de lei, 101.695 de euro, 500 de USD, 2.180 de dolari canadieni, 120 de lire sterline, 596.000 de forinți și 320 de kuna croați. De asemenea au fost ridicate un lingou de un kilogram de aur, un lingou de 50 de grame de aur, 75 de monede de aur, 21 de monede de argint, cinci insigne de aur și au fost indisponibilizate 77 de aparate de joc neautorizate. Totodată au fost descoperite 15 locații în care se exploatau jocuri de noroc fără licență”, au precizat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.
Sute de săli de jocuri de noroc din România și locuințele administratorilor acestora au fost împânzite de polițiști. Ancheta este coordonată de procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiție, care efectuează cercetări în două dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor. ”Astfel, veniturile obţinute din exploatarea jocurilor de noroc în săli deschise pe raza mai multor localități din 29 de județe din țară ar fi fost diminuate prin intervenţii directe asupra mecanismelor ori sistemelor de contorizare ale aparatelor electronice. Ulterior, sumelor neînregistrate în evidenţele contabile le-ar fi fost atribuită o proveniență aparent legală, fiind reintroduse în circuitul economic ca împrumut asociat pentru extinderea activităţilor în domeniul jocurilor de noroc. Polițiștii vor pune în aplicare 24 de mandate de aducere, fiind vizate persoane cu vârste cuprinse între 30 și 52 de ani”, au mai precizat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.bscap0003
În județul Gorj a fost efectuată o singură percheziție, cele mai multe descinderi, 82, având loc pe raza județului Mureș.
”Principalele modalităţi concrete utilizate pentru falsificarea mecanismelor de contorizare ale terminalelor de jocuri de noroc electronice utilizate de persoanele cercetate constau în modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor de tip EEPROM, amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc; modificarea controlului mecanic de ieşire, metodă ce nu necesită intervenţia fizică în aparat; scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câştig – prin instalarea unor dispozitive artizanale numite „frâne”care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câştiguri mari, JACKPOT. Sumele neînregistrate în evidenţele contabile erau reintroduse ulterior în circuitul economic ca ,,împrumut asociat” pentru extinderea activităţilor în domeniul jocurilor de noroc. Totodată, urmează a fi efectuate controale la un număr de 142 de puncte de lucru ale unei societăți având același obiect de activitate cu cele care fac obiectul perchezițiilor”, se precizează într-un comunicat de presă al Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cei opt suspecți reținuți au fost prezentați, aseară, în fața judecătorilor de la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL