Ruşeţ i-a stricat vadul lui Rămescu şi i-a pus frână lui Izvoranu

702

 

scanare pag 3Şeful Departamentului de Relaţii cu Comunitatea din cadrul Complexului Energetic Oltenia a optimizat transportul minerilor fără să se gândească prea mult la consecinţele deciziilor luate şi la afacerile pe care le-a stricat. Astfel, schimbarea rutelor şi capetelor de linie din zona Motru, stabilite de Ion Ruşeţ şi de o mână de lideri sindicali, va afecta, de luna viitoare, iremediabil activitatea comercială a afaceristului Mihai Rămescu, care asigurase o parcare pentru autobuzele minereşti chiar în faţa restaurantului propriu. Parcarea în cauză va fi desfiinţată de noile decizii ale lui Ruşeţ, în timp ce transportul minerilor pe anumite rute, asigurat de firma lui Constantin Izvoranu, a fost şi el redus. CEO intenţionează să facă noi licitaţii pentru transportul diminuat din zona Motru, pentru a economisi banii companiei.

Luna aceasta, Ion Ruşeţ s-a întâlnit la Motru cu directorii carierelor din zonă şi cu liderii sindicali pentru optimizarea transportului minerilor, de la domiciliu la locul de muncă şi retur. Deciziile luate aici au fost de bun augur pentru angajaţi, asta deoarece la o analiză atentă s-a depistat că anumite curse se făceau pe aceiaşi kilometri la preţuri diferite, dar şi că pe anumite rute se trimiteau autobuze, deşi în acestea urcau doar patru salariaţi. Deciziile luate au dus la diminuarea timpului pierdut de mineri, pentru transport, de cel mult o oră. Cele stabilite la Motru vor fi puse în aplicare de luna viitoare.

Autoservirea lui Rămescu, fără mineri!
De asemenea, cele decise la şedinţa respectivă au dus şi la desfiinţarea, neaşteptată, a parcării organizate în faţa autoservirii lui Rămescu, din Motru, loc în care staţionau, zilnic, zeci de autobuze care transportau salariaţii spre carierele din zonă. Evident că pasagerii intrau şi consumau produse de la magazinul, autoservirea şi restaurantul lui Rămescu.
ramescuMai exact, de luna viitoare, mijloacele de transport în cauză nu vor mai staţiona în locul respectiv, ci vor avea cap de linie numai unităţile miniere. Acest lucru a fost cunoscut de participanţii la şedinţă care au considerat că staţionarea la Rămescu nu trebuia făcută.
Singurii care nu au fost de acord cu noile decizii, absentând de la şedinţa în cauză, au fost liderii sindicali care au şi beneficiat de anumite facilităţi oferite, apoi, de către Rămescu.

Chef cu pensionarii de la Roşiuţa şi Lupoaia, la Ghiocela
De altfel, sindicatele absente la întrunire au organizat, după şedinţă, tocmai la restaurantul lui Rămescu din Motru o mare petrecere pentru disponibilizaţii din aceste unităţi miniere. Mai exact, cei trimişi acasă de CEO au chefuit pentru asta la Motru, pe banii sindicatelor reprezentative de la aceste unităţi, participanţii venind şi cu promisiunea că vor primi de la liderii lor de sindicat şi câte 300 de lei de persoană. Nu au primit însă banii respectivi nici în prezent, sindicatele nemaiavând nevoie de foştii membrii, acum disponibilizaţi sau pensionaţi.
Masa întinsă pentru sutele de disponibilizaţi s-a pus la Ghiocela în două săli şi terasă, sindicaliştii organizatori negociind cu patronul un preţ mic pentru petrecerea în cauză.
În concluzie, cei care s-au rugat de Rămescu să le întindă mesele la restaurant nici nu ar fi aprobat ca parcarea din faţa afacerii acestuia să se desfiinţeze.

Alpha Construct, tăiată la bani!
Firma lui Izvoranu de la Severin a avut şi ea de pierdut în urma şedinţei privind optimizarea transportului de la Motru. Asta deoarece s-a constatat aici că firma era plătită prea mult pentru kilometri făcuţi, în timp ce societate similare care realizau transport pe aceleaşi rute erau plătite mai puţin. Alpha Construct va avea astfel tarifele reduse de CEO, de luna viitoare, după punerea în aplicare a optimizării transportului pentru mineri.

Marciuc i-a cerut demisia lui Ruşeţ
Cele decise în şedinţa cu Ion Ruşeţ a creat discuţii în cadrul Federaţiei Univers, prim-vicepreşedintele Adrian Marciuc cerându-i demisia şefului Departamentului de Relaţii cu Comunitatea din cadrul Complexului Energetic Oltenia pe motiv că decizia nu a aparţinut sindicatelor ci comisiei în cauză. ,,Decizia administraţiei este bună, a fost o constantin_izvoranudiscuţie foarte constructivă cu sindicatele la Motru dar anumite sindicate au lipsit de la aceasta. Nu înţeleg de ce domnul Marciuc i-a cerut demisia domnului Ruşeţ, şi asta în numele Departamentului Sindical Solidaritatea al Federaţiei Univers, dacă pe noi, cei care am participat, şi facem parte din aceeaşi Federaţie, acesta nu ne-a întrebat nimic. Dacă vrea demisia lui Ruşeţ să o ceară în numele sindicatului său de la Mătăsari”, a declarat Nicu Bunoica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013.
Acesta susţine că o părere similară o au şi alte sindicate din Univers care se consideră independente.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here