Actualitate

S-a tras linie la PSD Târgu Jiu!

 | 14 februarie 2018, 00:10 | 0 comentarii | 

Aurel Popescu, preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Social Democrat, a prezentat, ieri, bilanţul activităţilor desfăşurate în cursul anului trecut, de membrii acesteia.

Semnatura eletronica CertDigital

Şi pentru 2018, membrii PSD Târgu-Jiu îşi propun reluarea manifestărilor organizate anul trecut, precum și întărirea organizaţiei pentru derularea de noi acţiuni. „De-a lungul anului 2017, organizaţia PSD a organizat un număr important de acţiuni pentru a se promova şi a-şi promova ideile de apropiere către cetăţenii municipiului. În luna februarie am avut şi vom avea şi în acest an aceleaşi evenimente şi anume Sf. Valentin şi Dragobetele, două acţiuni în care organizaţia de tineret a PSD Târgu-Jiu a participat şi a organizat cu foarte mare atenţie aceste evenimente. Sunt lucruri pe care deja le cunoaştem foarte bine, o organizaţie care participă activ la cele două evenimente ale lunii februarie. În luna martie, avem 1 martie şi 8 martie, două zile dedicate doamnelor şi domnişoarelor din municipiul Târgu Jiu la care organizaţia PSD Târgu-Jiu a fost foarte atentă şi a ţinut să marcheze aceste două zile aşa cum se cuvine cu o floare, o ciocolată şi o felicitare. Întotdeauna Sărbătorile Pascale nu sunt trecute cu vederea şi la Joimărele, înainte de Paşti, întotdeauna PSD Târgu Jiu a asigurat un anumit număr de pachete pentru persoanele cu venituri mai modeste, persoane care au nevoie de un sprijin din partea noastră. Firesc, după vacanţa de vară, odată cu începerea şcolii, am avut o acţiune foarte importantă şi bine dusă la sfârşit de către noi, aceea de a înmâna un ghiozdan pentru fiecare. Am ajutat copii care îşi încep viaţa şcolară sau tineri care îşi continuă studiile cu un ghiozdan cu rechizite şi toate materialele. În perioada septembrie-decembrie au mai fost o serie de evenimente pe care organizaţia PSD Târgu Jiu le-a avut cu preponderenţă dedicate persoanelor nevoiaşe: strângerea de haine pe care ulterior le-am donat unor persoane cu anumite nevoi, strângere de carte pe care TSD Târgu Jiu le-a trimis în Republica Moldova. Toate aceste acţiuni s-au încheiat cu o alta foarte dragă nouă şi aceea a Moş Crăciunului din luna decembrie, la care PSD Târgu Jiu a oferit pachete constând în dulciuri, jucării, produse pe care copiii le apreciază foarte mult şi pe care le-am oferit cu drag copiilor care au venit la Moş Crăciunul organizat de către noi”, a declarat şeful PSD Târgu Jiu, Aurel Popescu.
Anul 2018 aduce o privire mai atentă a PSD Târgu-Jiu către mediul online acolo unde deja a fost constituit un grup de lucru. „Pentru că în 2017 nu au funcţionat suficient de bine anumite organisme, pentru 2018 deja avem în dreptul nostru două probleme foarte importante şi anume: organizarea cât mai bună a Ligii Studenţilor; s-a făcut deja o alegere foarte bună prin persoana Iuliei Grigorie, o studentă în anul I la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, un membru al PSD devotat şi prin faptul că tatăl ei este primar, dovadă clară că este foarte apropiată de PSD, şi prin poziţia pe care a avut-o întotdeauna în cadrul organizaţiei şi determinarea cu care a activat în toate acţiunile pe care le-am avut aici, la Târgu-Jiu, şi nu numai pentru că s-a implicat foarte mult şi în acţiunile din afara oraşului, în judeţ. O altă componentă este aceea a grupei de online, de lucru pe reţelele de socializare, grupă care a funcţionat bine şi în 2017, dar ne dorim o amplificare a acestei activităţi, o scoatere cât mai în evidenţă şi bineînţeles un mod de lucru cât mai mare întrucât reţelele online fac parte permanent din viaţa zilnică. Acest grup de lucru pe online are un target, o activitate zilnică şi trebuie să promoveze tot ce înseamnă mesaj al PSD de la centru sau local”, a precizat preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Social Democrat.
Izabella Molnar

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL