Actualitate

Sabin Cornoiu: “Activitatea de salvare montană din județul Gorj se află într-o continuă dezvoltare”

 | 14 februarie 2018, 00:10 | 0 comentarii | 

Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj, și președintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, confirmă faptul că activitatea de salvare montană din județul nostru se află într-o permanentă dezvoltare. În următoarea perioadă, salvamontiștii gorjeni vor participa la mai multe cursuri și stagii de pregătire, la nivel național și internațional.

Semnatura eletronica CertDigital

Activitatea de salvare montană din județul Gorj se află într-o continuă dezvoltare, după cum precizează Sabin Cornoiu, și președintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România. După încheierea programului cu finanțare europeană, prin care s-au construit cele 9 baze de salvare montană din întreaga zonă submontană a județului Gorj, salvamontiștii gorjeni au continuat dezvoltarea activității. „Astfel, anul trecut ne-am acreditat ca furnizori de formare profesională pentru această ocupație și ne-am certificat capacitatea de intervenție cu un echipaj canin de căutare – salvare în avalanșe; sunt doar 8 echipaje de intervenție canină în țară, cel din Gorj fiind unul dintre cele mai bune. În săptămâna ce urmează participăm la cursurile naționale de pregătire, iar în cursul lunii aprilie vom merge la un stagiu de pregătire în Italia, organizat de Comitetul Internațional de Salvare Montană CISA IKAR.”, subliniază Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj. Activitatea salvamontiștilor de pregătire va continua în acest an; în cursul lunii februarie, doi salvatori din județul Gorj vor participa la un curs de pregătire și formare, în Serbia. „Cursuri similare mai sunt programate în acest an în Italia și în Franța. Se speră ca prin participarea la aceste cursuri, salvamontiștii să intre în contact cu tot ce este mai nou în aceste țări în salvarea montană, încercându-se o pregătire foarte bună a echipelor de salvare”, confirmă Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj, și președintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România. De la începutul anului, salvamontiștii din Gorj au intervenit la peste 150 de cazuri, două treimi dintre acestea fiind pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, din zona Stațiunii Rânca.
Minodora Sucea

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL