Actualitate

Salariaţii Primăriei Bîlteni, buni de plată după procesul pierdut cu Prefectura Gorj

28 noiembrie 2016, 00:30 | 1 coment  |  820 vizualizari
primaria-bilteni1

Tribunalul Gorj a emis săptămâna trecută o hotărâre în procesul dintre Prefectura Gorj şi Consiliul Local Bîlteni, acţiune intentată pentru anularea unor decizii luate la nivel de Consiliu Local, prin care salariaţii Primăriei Bîlteni s-au ales la finele lunii aprilie 2016 cu prime generoase. Odată ce hotărârea instanţei va deveni una definitivă, 38 de salariaţi ai Primăriei Bîlteni şi ai fostului Serviciul Public de Gospodărie Comunală vor da banii înapoi.

O primă hotărâre emisă de Tribunalul Gorj în favoarea Instituţiei Prefectului, care a decretat ca fiind ilegale sporurile atribuite de Consiliul Local Bîlteni în primăvara acestui an pentru câţiva zeci de angajaţi, a fost dată chiar săptămâna trecută, la cea de-a treia înfăţişare în procesul dintre Prefectura Gorj şi CL Bîlteni. Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj a atacat în instanţă o hotărâre de Consiliu Local emisă de consilierii comunei Bîlteni prin care cu ocazia Sărbătorilor Pascale din acest an s-au acordat prime salariaţilor Primăriei Bîlteni. Dosarul de anulare a actului administrativ în Contencios-Administrativ a fost pus pe rolul Tribunalului Gorj la data de 2 iunie. După cea de-a doua înfăţişare, ce a avut loc pe 25 octombrie, magistraţii Tribunalului Gorj au acordat un nou termen de judecată, care s-a derulat săptămâna trecută. “Admite acţiunea formulată de reclamantul Prefectul judeţului Gorj. Anulează hotărârile nr.15/22.04.2016 şi nr.16/22.04.2016 emisă de pârâtul Consiliul local al comunei Bîlteni. Hotărâre executorie. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Gorj”, se arată în anunţul publicat pe site-ul Tribunalului Gorj.

Semnatura eletronica CertDigital

Au de înapoiat 50.500 de lei!
Totodată, reprezentanţii Prefecturii Gorj susţin că odată ce hotărârea va deveni una definitivă şi irevocabilă, cei care au beneficiat de prime vor fi puşi să dea banii înapoi. “În procesul cu Consiliul Local Bîlteni, noi am avut câştig de cauză. Hotărârea dată de Tribunalul Gorj săptămâna trecută poate fi atacată cu recurs. Practic, s-a decis anularea HCL 15 şi 16 din 22 aprilie 2016 prin care salariaţii Primăriei Bîlteni şi-au acordat ilegal prime. După ce hotărârea judecătorească va deveni una definitivă şi irevocabilă, cei 25 de angajaţi ai Primăriei Bîlteni vor trebui să dea înapoi suma totală de 37.500 de lei, iar alţi 13 salariaţi ai fostului Serviciu de Gospodărie Comunală trebuie să înapoieze câte 1.000 de lei fiecare”, a declarat Corina Belteu, purtător de cuvânt în cadrul Prefecturii Gorj.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



1 comentariu in “Salariaţii Primăriei Bîlteni, buni de plată după procesul pierdut cu Prefectura Gorj

  1. Felicitari!Dreptatea a invins!Asta e Romania.Niste lesinati de foame din Balteni au fost executati pentru o prima de sarbatori.Sa aiba macar la asa zile ce pune pe masa copiilor.La Tg-Jiu se dau sporuri ilegale de sase ani si marii justitiari din Prefectura nu au facut un gest pentru a indreptaclucrurile.Felicitari tuturor, dreptatea a invins!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL