Salariaţii Primăriei Târgu-Jiu se şcolesc pe bani europeni

339

salariatii primarieiUn număr de 20 de angajaţi ai Primăriei Municipiului Târgu-Jiu de la diverse compartimente vor participa începând cu sfârşitul acestei luni la un curs de specializare în domeniul IT, fiecare pe activitatea pe care o desfăşoară în cadrul autorităţii publice locale.

Proiectul „Procese decizionale eficiente la nivelul administraţiei publice locale din România”, lansat la nivel naţional, se adresează unui număr de 20 de instituţii publice locale, primării şi consilii judeţene. Cofinanţat din fonduri social-europene prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative Axa Prioritară 1, proiectul are o valoare totală de 9.988.823,28 de lei. Durata de implementare a acestuia este de 24 de luni.

În acest proiect sunt implicate Consiliile Judeţene Brăila, Harghita, Braşov şi Giurgiu, şi Primăriile Gura Humorului, Piatra Neamţ, Vaslui, Buzău, Tulcea, Mangalia, Bucureşti, Băileşti, Târgu-Jiu, Caransebeş, Deva, Arad, Mediaş, Cluj-Napoca, Bistriţa, Zalău. Grupul ţintă este format din experţi pe diferite domenii de activitate din cadrul autorităţilor locale, iar selectarea beneficiarilor cursurilor se va face pe criterii profesionale legate de atribuţiile existente în fişa postului.

80 de ore de cursuri

“Din cadrul primăriei noastre, la aceste cursuri vor merge douăzeci de angajaţi de la diverse compartimente. Acestea sunt cursuri de calculator menite a-i perfecţiona IT pe fiecare domeniu în care profesează. Proiectul se adresează doar funcţionarilor publici, nu şi personalului contractual”, a declarat Ramona Evulescu, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu.

Conform acesteia, toţi cei 20 de angajaţi din administraţia municipală târgujiană vor face câte 80 de ore de curs pe care le vor începe de la data de 29 noiembrie. “Cursurile se vor ţine la Târgu-Jiu, nu ştim însă încă şi locaţia, însă astfel, salariaţii îşi pot continua în paralel şi activitatea de la primărie. Proiectul este în întregime pe fonduri europene”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here