SANITAS Târgu-Jiu dezaprobă regulamentul de sporuri propus de conducerea SJU Târgu-Jiu

569

Regulamentul de sporuri a încins spiritele și la nivelul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu. Sindicatul SANITAS Târgu-Jiu, sindicat reprezentativ la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, semnatar al CCM la nivel de unitate, confirmă că, în urma negocierilor conform art. 12, 13 din HG 153/2018 cu conducerea unității, nu a avizat favorabil aplicarea Regulamentului de sporuri. Pe de altă parte, managerul Gigel Capotă susține că a găsit o soluție compensatorie.

Sindicatul SANITAS Târgu-Jiu, sindicat reprezentativ la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, semnatar al CCM la nivel de unitate, confirmă că, în urma negocierilor conform art. 12, 13 din HG 153/2018 cu conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, nu a avizat favorabil aplicarea Regulamentului de sporuri, deoarece conducerea unității medicale a propus reducerea cu 50% a sporurilor de continuitate; este vorba despre sporuri pentru orele de sâmbătă – duminică, efectuate de asistenții medicali și infirmiere, în zilele de repaus săptămânal și ale medicilor pentru orele de gardă efectuate în timpul săptămânii și în zilele de repaus săptămânal.

Capotă: “Am găsit o soluție tranzitorie”
Pe de altă parte, managerul Gigel Capotă susține că a găsit o soluție compensatorie. “Soluția găsită de către mine a fost, dacă vreți, o soluție compensatorie, tranzitorie în această lună, pentru că nici un angajat din SJU să nu câștige mai puțin decât în luna februarie. Consider că întreg personalul a înțeles că munca în echipă înseamnă să fim solidari și la bine și la rău. Totodată, consider că anumite categorii profesionale – mă refer la medici și asistenți – au încredere în echipa managerială că în cursul lunii aprilie – în funcție de veniturile înregistrate – vor primi ca și compensație anumite pierderi la salariul din luna martie”, explică Gigel Capotă, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here