”Școala Planetelor” își așteaptă vizitatorii la Târgu-Jiu

483

Începând de luni, la Târgu-Jiu și-a deschis porțile ”Școala Planetelor”. Este vorba de un program ce permite preșcolarilor și elevilor să afle mai multe despre planete, stele și galaxii prin intermediul unor spectacole și lecții interactive de astronomie.

”Școala Planetelor” este un spectacol educativ despre tainele universului ce se va desfășura la Târgu-Jiu ca urmare a unui parteneriat dintre societatea ”Învățare Interactivă” din Oradea și Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. Programul începe cu un video de aproximativ 15 minute despre culorile Universului, după care urmează o călătorie fascinantă și 3interactivă printre galaxii și planete. Acest proiect își propune să îmbine educația cu distracția, fiind o alternativă pentru petrecerea timpului liber în familie, dar și o activitate ce este compatibilă cu programa școlară. Spectacolele se desfășoară într-o cupolă cu un diametru de 7 metri și o înălțime de 3,5 metri, având o capacitate de 25 persoane, găzduită de Muzeul de Artă din Târgu-Jiu. Sistemul de proiecție al filmelor este full HD. ”Acest proiect a început în urmă cu șapte luni.2

Presupune prezentarea sistemului solar, de fapt o oră de astronomie pentru elevi și pentru copiii de grădiniță și sunt și adulți interesați. (…) Părinții și cadrele didactice pot face rezervări; avem un număr de telefon și ne găsesc și pe Facebook. Noi am trimis afișe și în școli. Prețul unui bilet este de 12 lei, iar la sfârșitul fiecărei proiecții fiecare copil primește o diplomă de participare”, a declarat Vlăduț Dorin, reprezentantul ”Școlii Planetelor”.16830831_731645690335595_1612998956615534850_n

Numai în prima zi, peste 170 de copii au răspuns invitației organizatorilor și s-au bucurat de spectacol. Și restul săptămânii se anunță la fel de aglomerat, fiind deja făcute programări și pentru zilele următoare. ”Școala Planetelor” va rămâne la Târgu-Jiu până vineri, 24 februarie. Spectacolele se desfășoară între orele 09.00 și 17.00. Numărul de telefon la care se pot face rezervări este 0760/896868.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here