Şedinţă festivă la CL Târgu-Jiu! – Bani pentru elevii premianţi şi diplome pentru doi noi cetăţeni de onoare

570

Şedinţa festivă de Consiliu Local Târgu-Jiu a avut loc marţi, 16 mai, cu ocazia celei de-a 17-a ediţii a Zilelor Municipiului. În cadrul şedinţei, s-au conferit două diplome de cetăţeni de onoare ai municipiului, iar mai multe unităţi de învăţământ din Târgu-Jiu au primit sume de bani din partea Consiliului Local pentru premiile obţinute de elevii acestora la olimpiadele organizate în anul şcolar 2016-2017.

Primarul interimar Aurel Popescu a reamintit importanţa sărbătoririi an de an a Zilelor Municipiului şi aprecierea pe care autorităţile locale o au pentru târgujieni: „Fiecare ediţie este un moment de bilanţ, dar şi ocazia de a ne asuma noi angajamente prin care casa noastră, Târgu-Jiu, să devină mai confortabil pentru cei care îl locuiesc şi mai primitor pentru cei care îl vizitează. Putem spune că, an de an, faţa oraşului se schimbă şi asta pentru că întreaga echipă din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu depune eforturi deosebite în acest sens. În fiecare an, pe 21 mai, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Sfinţi Mari Împăraţi Constantin şi Elena, patronii spirituali ai urbei noastre. Anul acesta sărbătorim 611 ani de atestare documentară a oraşului, se împlinesc 79 de ani de când a fost inaugurat Ansamblul Monumental Calea Eroilor, desăvârşit de marele sculptor Constantin Brâncuşi. Anul 2017 este şi anul în care comemorăm trecerea în nefiinţă a celor două mari simboluri naţionale: pe 22 august se împlinesc 100 de ani de când eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu, a căzut eroic onorând steagul românesc. În martie s-au împlinit 60 de ani de când sculptorul cu mâini de aur a plecat între cei drepţi. Sunt doar câteva dintre simbolurile naţionale care au rădăcini în Gorj de care cu toţii ne mândrim. Îmi sunt dragi târgujienii şi sunt convins că împreună reuşim să construim un oraş modern, cu standarde de viaţă din ce în ce mai bune. Trăim în prezent, dar trebuie să ne gândim şi la viitor, iar pentru asta e nevoie să avem conturate discuţiile şi direcţiile de acţiune spre care să ne concentrăm efortul”.
La acţiunea festivă au fost prezenţi şi şefii judeţului care au transmis gândurile lor bune atât pentru autorităţile locale, cât şi pentru târgujieni. „Cu acest eveniment debutează Zilele Municipiului, manifestări ce au devenit o frumoasă tradiţie, cu care ne-am obişnuit şi le aşteptăm în fiecare an. Târgu-Jiul este cea mai importanţă aşezare urbană a judeţului Gorj. Este cunoscut ca fiind oraşul lui Brâncuşi ceea ce îi conferă un potenţial cultural uriaş. În acelaşi timp, Târgu-Jiul are capacitatea de a se dezvolta şi pe segmentele economic, social şi administrativ. Din partea CJ, puteţi conta pe colaborare în iniţiativele dumneavoastră şi de sprijin în proiectele comune de dezvoltare a municipiului şi a judeţului. Este foarte important ca locuitorii oraşului să aibă o certitudine a faptului că există un dialog deschis. Cred că asta aşteaptă de la noi târgujienii şi gorjenii”, a declarat Cosmin Mihai Popescu, preşedintele CJ Gorj.
„De 17 ani încoace, an de an, ne întâlnim pentru a ne sărbători urbea. Anul acesta se împlinesc 611 ani de atestare documentară a oraşului nostru, o istorie plină de istorie, presărată cu evenimente plăcute, momente glorioase, o istorie care a fost martoră la naşterea unor figuri emblematice ale municipiului, ale judeţului Gorj, cu influenţe uriaşe asupra României. Este un moment de bucurie pentru fiecare dintre noi, să ne sărbătorim, să ne bucurăm de ceea ce avem, este un moment în care fiecare dintre târgujieni trebuie să-şi arate mândria că s-a născut aici, că locuieşte aici şi că face ceva pentru acest minunat oraş”, a spus şi Ciprian Florescu, prefectul judeţului.

Diplome pentru Viorel David şi Denisa Tîlvescu
În cadrul şedinţei festive de ieri, municipalitatea a oferit şi diplome de cetăţeni de onoare ai oraşului pentru omul de afaceri Viorel David şi pentru canotoarea târgujiancă Denisa Tîlvescu. Despre activitatea şi spiritul de antreprenoriat şi ajutorare bănească pentru promovarea elevilor, a concursurilor şcolare ori a artei sau a celor aflaţi la nevoie, a lui Viorel David, a vorbit directorul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, profesorul Gheorghe Nichifor: „Cine nu-l cunoaşte pe domnul Viorel David să ridice mâna. Iată o confirmare a ceea ce s-a întâmplat acum câteva secunde. Domnul inginer, venit aici de pe meleagurile vecine ale Doljului, stabilit aici în 1977, este înainte de toate un foarte bun profesionist. Lucru pe care îl pot confirma generaţiile care au trecut prin mâinile domniei sale, mă refer la oamenii muncii din întreprinderea pe care a condus-o cu atâta succes de-a lungul anilor. Domnul Viorel David este şi un om de mare stimă, un om care susţine dezvoltarea învăţământului, a artei, a ştiinţei pe aceste meleaguri. La dumnealui, uşa a fost întotdeauna deschisă pentru tinerele talente. Am găsit sprijin pentru o carte, pentru un album, pentru un concurs, pentru un tablou, pentru sportivi şi aş putea continua cu multe asemenea exemple. Este nu numai un om de spirit dar şi un om spiritual. Iubeşte foarte mult arta şi înainte de toate îl iubeşte pe Mihai Eminescu. Recită, îi cunoaşte opera foarte bine, şi susţine pe toţi cei care se mândresc că-l cunosc pe Eminescu”. Totodată, după primirea diplomei, afaceristul Viorel David a făcut şi declaraţii: „Sunt multe de spus. Am transformat generaţia tânără care e consumistă, în loc să citească aforismele lui Brâncuşi, în loc să se ducă la Coloana Infinitului pentru a se încărca spiritual cu toată energia universului, pentru că Brâncuşi a făcut legătura între Pământ şi Cer. Sunt lucruri pe care trebuie să le înţeleagă aceşti copii pentru a ajunge la o anumită stare de spiritualitate pentru că Dumnezeu ne-a făcut, din păcate, trei sferturi animale cu instincte şi un sfert creier. În loc să disciplinăm instinctele, le exacerbăm prin raţiune”.
La înmânarea diplomei de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Târgu-Jiu” pentru tânăra canotoare Denisa Tîlvescu, a fost prezentă sora acesteia pentru primirea distincţiei. „Sora mea nu a putut fi prezentă dat fiind faptul că în curând va pleca la Campionatele Europene din Cehia şi va participa la competiţia de acolo. Este o onoare imensă adusă muncii ei de 7 ani de zile, de când face canotaj. Scopul final este medalia olimpică şi numele Gorjului să fie peste tot, în presa naţională şi internaţională. Chiar dacă, ca şi sportiv nu s-a dezvoltat la noi în judeţ, tot timpul a spus că ea este gorjeancă şi este o mândrie a ei. Cred că este ceva ce este aparte al nostru, al celor din acest judeţ”, a spus mândră sora Denisei Tîlvescu.

Bani pentru elevii olimpici
De altfel, tot ieri, consilierii municipali au aprobat un proiect de hotărâre care prevede acordarea de stimulente financiare din bugetul local elevilor care au obţinut distincţii la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare organizate în anul şcolar 2016-2017. Pentru premiile obţinute de elevii târgujieni, sumele au fost repartizate astfel către următoarele unităţi de învăţământ: Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” – 68.430 de lei cu 210 premii; Colegiul Naţional „Spiru Haret” – 39.110 lei cu 119 premii; Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” – 29.570 de lei cu 102 premii; Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu” – 22.990 de lei cu 73 premii; Şcoala Gimnazială „Al. Ştefulescu” – 16.590 lei cu 51 premii; Şcoala Generală „Sf. Nicolae” – 15.830 lei cu 43 premii; Şcoala Gimnazială „Gh. Tătărăscu” – 7.200 lei cu 27 premii; Colegiul Tehnic „Ghe. Magheru” – 5.050 lei cu 16 premii; Colegiul Economic „Virgil Madgearu” – 4.450 lei cu 13 premii; Liceul Teologic – 3.950 lei cu 12 premii; Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” – 4.050 lei cu 12 premii; Liceul cu Program Sportiv – 7.350 lei cu 10 premii; Liceul Energetic – 3.200 lei cu 9 premii; Colegiul Tehnic Nr. 2 – 1.700 lei cu 6 premii; Colegiul „Henri Coandă” – 1.300 lei cu 4 premii; Şcoala Gimnazială „Pompiliu Marcea” – 1.600 lei cu 5 premii; Colegiul „Ion Mincu” – 800 lei cu 3 premii; Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” – 1.470 lei cu 3 premii; Colegiul Auto „Traian Vuia” – 950 lei cu 3 premii; Şcoala Gimnazială „Voievod Litovoi” – 205 lei cu un singur premiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here