Actualitate

Sentință pentru Guță jr.

21 aprilie 2017, 00:10 | 0 comentarii  |  92 vizualizari

Judecătorii au stabilit prima sentință în dosarul fiului celui considerat ”regele manelelor”. Tânărul de 23 de ani a fost trimis în judecată, în luna iulie a anului trecut, pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar instanța a stabilit, marți, în a treia zi de Paște, prima hotărâre.
”Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Guţă Nicolae, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare. Stabileşte pedeapsa de 100 de zile-amendă faţă de inculpatul Guţă Nicolae, pentru infracțiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Stabileşte valoarea unei zile amendă la 15 lei, astfel că pedeapsa amenzii penale stabilită faţă de inculpatul Guţă Nicolae este de 1.500 de lei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor potrivit cărora dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, unei zile-amendă corespunzându-i o zi de închisoare. Obligă persoana vătămată la plata sumei de 150 lei, iar pe inculpatul Guţă Nicolae la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel, la Curtea de Apel Alba Iulia, în termen de 10 zile de la comunicare”, au stabilit magistrații de la Judecătoria Petroşani.
Guță jr. a ajuns în atenția anchetatorilor pe 2 mai 2016, după ce o tânără de 19 ani le-a povestit polițiștilor că, în noaptea de Înviere, a fost agresată de acesta, într-un club din Petroșani. Fata i-ar fi refuzat avansurile, iar atitudinea ei l-ar fi scos din minți pe bărbatul care este și el cântăreț de manele. După reclamația făcută de victimă, tânărul a fost depistat în trafic, de polițiștii din Bumbești-Pițic, pe raza județului Gorj. ”Victima” Ana Maria este studentă la Facultatea de Chimie Biologie, din Timișoara. După incident, aceasta a fost transportată la spitalul din Petroșani. ”În timp ce eram în local, acest individ m-a pișcat de fund. M-am întors și l-am întrebat dacă el a făcut asta. În acel moment s-a întors și m-a prins de organul genital. Eu l-am împins de gât, ca să mă apăr și m-am dat un metru mai în spate. El a sărit apoi pe mine, m-a tras de păr, m-a trântit pe jos și mi-a dat cu sticla în cap. Eram udă de la bere și apoi au intervenit bodyguarzii. Urla, ne înjura, m-a amenințat, a zis că mă omoară”, le-a povestit tânăra anchetatorilor.
În luna septembrie a anului trecut, fiul lui Guță jr. a ajuns în stare gravă la spitalul din Târgu-Jiu, după ce a fost implicat într-un accident spectaculos la Drăguțești. Acesta a suferit o fractură de femur, fiindu-i afectate ambele picioare. Medicul specialist în ortopedie, care l-a tratat pe Guță jr., a decis să-l transfere la o clinică privată din țară, cu elicopterul SMURD, afirmând că tânărul de 23 de ani i-ar fi povestit că el s-ar fi aflat la volanul mașinii care s-a oprit într-un cap de pod.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL