Seri de „Filocalie” la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu

343

filocalia (3)„Filocalia” a ajuns la ediţia a XVI-a, prima seară din complexul de manifestări religioase consumându-se seara trecută la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu. Organizatorul acestor evenimente reunite sub numele de „Filocalia” este Şcoala Populară de Artă, manifestarea întinzându-se pe trei zile, adică până mâine seară.

„Filocalia” îi este dedicată Rodicăi Săpun şi a ajuns deja la ediţia cu numărul XVI. În fiecare dintre cele trei seri pe care se întinde au loc conferinţe pe teme religioase şi spirituale precum şi discuţii cu spectatorii. În fiecare seară conferenţiază o faţă bisericească pe o temă religioasă. Aseară Înalt Prea Sfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a fost cel care a susţinut conferinţa şi a discutat cu cei prezenţi în sală, răspunzându-le acestora la întrebări. În această seară conferenţiază preot dr. Claudiu filocalia (5)Porneală, consilier cultural în cadrul Mitropoliei Olteniei, iar miercuri preotul conf. univ.dr. Picu-Nelu Ocoleanu, profesor la Facultatea de Teologie din Craiova. Conferinţele sunt susţinute la Casa de Cultură a Sindicatelor, un loc deja ştiut de toţi cei care vor să se întâlnească cu aceste feţe bisericeşti în cadrul „Filocaliei”. În finalul fiecărei dintre cele trei seri vor fi susţinute recitaluri de cântări bisericeşti de către Corala Bisericii „Sfinţii Apostoli”, corul Liceului de Muzică şi Arte Plastice “Constantin Brăiloiu”, corul Liceului Teologic Târgu-Jiu şi Ansamblul de datini şi obiceiuri „Tisa” din Tismana.

Dorina Cioplea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here