Și-a tras pasarelă direct din drumul național în casă!

481

O familie din Scoarța a găsit o soluție inedită pentru a scăpa de povara urcatului unei pante pe care o are de la gospodărie până la drumul național ce trece prin fața casei. Locatarii, o familie de romi, s-au apucat să construiască o pasarelă care face legătura între șosea și etajul unu al locuinței lor, pilonii de la baza construcției fiind deja turnați. Oamenii au apucat să facă și cofrajul pentru a turna placa de beton, cimentul nefiind încă pus pentru că au intervenit autoritățile.
Șeful Drumurilor Naționale din Gorj, Ion Tudor, a fost, vinerea trecută, la familia respectivă și a dispus oprirea lucrărilor, romii urmând să vină azi la discuții cu reprezentanții drumarilor, dar și cu acte care să arate că lucrarea de care s-au apucat este legală. Viceprimarul de la Scoarța, Ion Stamatoiu, a mers și el la fața locului și a declarat că nici vorbă de vreo autorizație pentru lucrarea respectivă. Edilul a menționat chiar că romii nu au autorizație nici măcar pentru palatul pe care l-au ridicat la marginea drumului, în aceeași situație fiind și vecinii lor, casele acestora fiind vizibile pentru orice trece prin zonă.
Romii spun că nici nu vor să se gândească să își demoleze construcțiile ilegale, ei promițând că vor intra în legalitate măcar cu casele. “Cum să dărâm pasarela, mâncați-aș (n.r. – expresia îi aparține proprietarului), că am băgat aici 150 de milioane de lei vechi și încă nu e gata? Păi cum să urcăm panta asta abruptă și cum să facem cu mașinile că nu avem unde să le băgăm în curte? Asta e soluția! Intrăm în legalitate, dar nu demolăm nimic”, a spus Lăcătușu Pănescu, proprietarul construcției. Bărbatul speră să nu fie amendat, deși pe numele său a fost deschis dosar penal pentru că s-a apucat de o construcție fără să aibă autorizație, clădirea fiind amplasată în zona de protecție a unui drum național, dosarul fiind în cercetare la IPJ Gorj, după cum a menționat purtătorul de cuvânt al instituției, Miruna Prejbeanu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here