Actualitate

Sindicatul „Sănătatea” Gorj a aderat la UJT SANITAS

07 octombrie 2016, 00:10 | 1 coment  |  1.326 vizualizari
Ion Maruta si Valentin Popa

La șase luni după ce liderii filialelor gorjene ale sindicatelor „Sanitas” și „Sănătatea” au semnat un protocol de colaborare și susținere reciprocă în activitatea sindicală, Sindicatul „Sănătatea” Gorj a aderat, oficial, la UJT SANITAS Gorj, pe data de 6 octombrie. Valentin Popa, președintele SANITAS Gorj, spune că, de acum înainte, mișcarea sindicală gorjeană este mai puternică.

Sindicatul „Sănătatea” Gorj a aderat la UJT SANITAS Gorj, în data de 6 octombrie 2016. „Sindicatul „Sănătatea” Gorj și toate sindicatele „Sănătatea” din spitalele gorjene, precum și membri noștri de sindicat din dispensarele școlare au aderat la UJT SANITAS Gorj. Am luat această decizie întrucât am învățat din experiența negativă a celorlalte sindicate și considerăm că doar împreună putem lupta și milita în folosul tuturor angajaților din sistemul sanitar. Sindicatele trebuie să lupte pentru oameni, nu pentru funcții, ambiții și orgolii personale”, a declarat Ion Măruță, liderul Sindicatului „Sănătatea” Gorj.

Semnatura eletronica CertDigital

Popa: „Suntem mai puternici”
Sindicatele reprezentative din sistemul sanitar gorjean și-au unit forțele și au parafat, în luna aprilie, un protocol de colaborare. Astfel, Ion Măruță – președintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj a bătut palma cu Valentin Popa – liderul Sanitas Gorj, pentru binele celor pe care îi reprezintă. Șase luni mai târziu, Sindicatul „Sănătatea” a aderat la SANITAS Gorj, aducând 639 de membri. „Iată că acel acord semnat în aprilie a produs efectul scontat. Împreună suntem mai puternici. Acum avem peste 2.700 de membri”, a menționat Valentin Popa, președintele UJT SANITAS Gorj.
Liderii sindicali Ion Măruță și Valentin Popa au decis să colaboreze pentru susținerea revendicărilor tuturor categoriilor de salariați, considerând că este singura cale spre a rezolva problemele acestora.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



1 comentariu in “Sindicatul „Sănătatea” Gorj a aderat la UJT SANITAS

  1. Aceste douo hahalere sunt sclavii psd ului,Nu toate sundicatele din sanatatea au fost deacord cu alianta !De exemplu cei de la Rovinari nu vor ca sindicatul lor sa le fie asociat cu derbedeul de popa!Asa ca maruta mai intreaba si membrii cind vrei sa faci ceva,ca nu e sindicatul lui muma ta de acasa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL