Actualitate

Societatea Edilitara, pregătiră pentru deszăpezirea municipiului

 | 21 noiembrie 2012, 18:49 | 0 comentarii | 

Comandamentul de iarnă întră în funcţiune începând cu data de 1 decembrie. La ora actuală, conducerea SC Edilitara Public SA anunţă că pregătirile pentru deszăpezire sunt în linie dreaptă şi dă asigurări că nu vor fi probleme pe parcursul sezonului rece 2012-2013. Bugetul estimat pentru deszăpezirea din această iarnă se ridică la 1,5 milioane lei.

Semnatura eletronica CertDigital

Autorităţile locale sunt pregătite să întâmpine iarna. Până în prezent, au fost făcute toate pregătirile necesare astfel încât să fie evitate problemele specifice acestui sezon. „S-a anunţat că va fi o iarnă cel puţin la nivelul iernii trecute, cu cantităţi de zăpadă mari. După cum se ştie, Legea Administraţiei Publice Locale obligă autoritatea locală la înfiinţarea unor astfel de comandamente, aşa încât fenomenele provocate de iarnă, de îngheţ şi căderi de zăpadă să fie înlăturate. În luna martie, Consiliul Local a aprobat atât regulamentul de funcţionare, cât şi caietul de sarcini; acest caiet de sarcini a fost eliberat de către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea Serviciilor Publice, respectiv Serviciul de Salubritate, serviciu care înglobează şi această activitate de deszăpezire. În luna august a fost emisă Hotărârea de Consiliu Local de înfiinţare a acestui comandament, care în momentul de faţă este aprobat şi îşi va intra în funcţiune începând cu data de 1 decembrie”, a menţionat Alexandru Zaharia, directorul societăţii SC Edilitara Public.

Peste 2000 tone de material antiderapant
Pentru iarna 2012-2013, reprezentanţii Edilitarei s-au pregătit cu material antiderapant în cantităţi ce depăşesc două mii de tone, însă, dacă este necesar acestea vor fi suplimentate. Şi utilajele de deszăpezire sunt pregătite să intervină, chiar şi în cazul în care primele zăpezi ar cădea înainte de 1 decembrie. „Utilajele multifuncţionale vor rămâne aşa cum sunt, eventual, dacă vom avea o cădere de zăpadă mai devreme de 1 decembrie, să fim pregătiţi, să nu ne surprindă. Conform programului dat de către Consiliul Local şi Primăria Târgu-Jiu vizavi de materialele necesare pentru iarna 2012-2013, ele sunt realizate în proporţie de 90%. Încă mai lucrăm la materialul antiderapant. Ni s-a cerut prin program 2.100 de tone material antiderapant; avem 1.200 tone pe stoc şi mai fabricăm până pe 1 decembrie. Sarea o aducem de la Vâlcea, nisipul îl avem noi în staţia de asfalt şi mai preparăm. În situaţia în care cantităţile necesare vor fi mai mari, avem capacitatea să depăşim această cantitate, dar sperăm să ne încadrăm în ceea ce am prognozat. Am mai achiziţionat pentru zonele de centru clorură de calciu lichidă, în aşa fel încât să nu afectăm pavimentul din acea zonă”, spune Zaharia. Reprezentanţii SC Edilitara Public dau asigurări că nu vor fi probleme pe parcursul iernii, întrucât pregătirile au fost deja făcute, ţinându-se cont şi de experienţa anilor trecuţi. „Am achiziţionat 40 de tone de clorură solidă pentru că avem multe trotuare din pavele, în aşa fel încât să nu fie afectate de materialul antiderapant. Avem şi utilaje mai mici pentru parcuri, pentru zonele centrale, cât şi utilaje mari pentru carosabil. Sperăm şi suntem siguri că vom face faţă indiferent cât va fi de grea această iarnă; am dovedit-o până acum că se poate face treabă bună, iar în iarna aceasta suntem mult mai bine pregătiţi, pentru că de la an la an învăţăm şi căpătăm experienţă mai multă, în aşa fel încât toate căile rutiere şi căile pietonale să fie degajate şi circulaţia să fie asigurată cum trebuie pe parcursul iernii”, a precizat Alexandru Zaharia, directorul societăţii SC Edilitara Public.

Buget estimat la 1,5 milioane lei
Bugetul alocat deszăpezirii din acest an încă nu a fost stabilit, însă s-a estimat o sumă la care s-ar putea ajunge. „Deocamdată nu s-a stabilit bugetul, dar estimăm un buget de 1.500.000 lei pe cele trei luni de iarnă: decembrie, ianuarie, februarie; dacă iarna nu va fi aşa grea, fondurile vor fi mai mici; dacă va fi ca anul trecut, când am fost nevoiţi să intervenim şi în cartiere pentru a ridica zăpada, noi avem posibilitatea să mai aducem utilaje şi mijloace de transport, ca şi anul trecut, la tarifele aprobate de Consiliul Local, în aşa fel încât să asigurăm şi în cartierele din municipiul Târgu-Jiu”, a confirmat Alexandru Zaharia. Trebuie precizat faptul că dintre utilajele folosite pe parcursul iernii, 17 sunt proprietate Edilitara şi 11 sunt închiriate.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL