Actualitate

Șofer dus în penitenciar, după ce a ucis doi oameni pe trecerea de pietoni

 | 09 noiembrie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Marius Mărgineanu, bărbatul de 44 de ani, din orașul Rovinari, care a accidentat mortal doi târgujieni, soț și soție, chiar pe trecerea de pietoni, a fost dus, ieri, în Penitenciarul Târgu-Jiu, după ce Curtea de Apel Craiova a stabilit sentința definitivă în acest dosar. Instanța din Bănie a respins apelurile formulate de rudele victimelor și de inculpat.

Semnatura eletronica CertDigital


Marius Mărgineanu va executa doi ani de închisoare. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru ucidere din culpă. Evenimentul rutier a avut loc în luna ianuarie a anului 2017, în apropierea unui complex comercial din Vădeni. Cei doi soţi care au fost loviţi cu maşina cumpăraseră candele și se pregăteau pentru o pomană. Ea avea 58 de ani și soțul 59. Șoferul a susținut că nu a observat victimele, întrucât în apropierea trecerii de pietoni ar fi fost parcate mai multe autoturisme, iar cele două persoane au apărut ”brusc” dintre mașini. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au precizat că ”viteza de deplasare a autoturismului, în momentul intrării în impact cu victimele, a fost de circa 69-70 km/h, iar în fazele premergătoare accidentului (momentul apariției stării de pericol ce l-a determinat pe conducătorul auto să acționeze frâna de serviciu cu intensitate maximă) a fost de circa 94-97 km/h.
”Starea de pericol a fost creată de către conducătorul autovehiculului, inculpatul Mărgineanu Marius, care, din cauza faptului că a circulat cu o viteză mult mai mare decât viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care s-a produs accidentul, nu a putut opri autoturismul până în zona marcajului de trecere pentru pietoni, neacordând, astfel, prioritate de trecere victimelor angajate în traversarea drumului pe marcajul de trecere pentru pietoni și având drept consecință accidentarea mortală a acestora. (…) Din cele analizate rezultă că inculpatul putea evita producerea accidentului, dacă în fazele premergătoare producerii acestuia circula cu viteza maximă admisă de lege – 30 km/h pe sectorul de drum pe care s-a produs accidentul”, se precizează în rechizitoriu.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL