Sora falimentarei Termo Craiova vrea fuziune cu CEO

657

Consiliul Local Craiova a votat, ieri, pentru înfiinţarea unei noi societăţi comerciale pentru distribuţia agentului termic în sistem centralizat după ce Tribunalul Dolj a respins, săptămâna trecută, cererea de confirmare a planului de reorganizare a SC Termo Craiova SRL, actualul distribuitor de agent termic aflat în subordinea CL şi a dispus procedura de faliment şi desemnarea unui lichidator financiar. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a menţionat aici că speră ca noua societate să fuzioneze cu Complexul Energetic Oltenia(CEO), chiar dacă fostul SRL are încă să-i restituie CEO aproximativ 50 de milioane euro.

Noua societate comercială va fi, potrivit hotărârii CL Craiova, un operator regional cu obiect de activitate producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice şi va avea ca acţionari CL Craiova, CL Işalniţa şi CL Vârvoru de Jos care fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Termis Dolj”. Hotărârea CL Craiova a fost votată cu majoritate de voturi, iar trei consilieri s-au abţinut.
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a afirmat în cadrul şedinţei CL Craiova, că înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare pentru Craiova este o soluţie de avarie în condiţiile în care municipalitatea nu se aştepta să piardă acest proces, iar noua societate o vede în viitor fuzionând cu Complexul Energetic Oltenia. „Aceasta este fără îndoială o soluţie de avarie. Vă spun sincer că nu ne aşteptam să pierdem acest proces, ci ne aşteptam să continuăm cel puţin doi ani cu Termo în insolvenţă, mai ales că începuseră să se plătească nişte datorii. La ora actuală în conturile Termo există 1,7 milioane lei, asta şi pentru că circa 50 de persoane au fost disponibilizate şi pentru că au început să mai recupereze din creanţe”, a spus Olguţa Vasilescu.

CEO nu a rămas doar cu paguba
Potrivit primarului Craiovei, în acest moment datoriile SC Termo Craiova SRL se ridică la circa 21,7 milioane euro, cele mai mari sume pe care le are de achitat fiind către Complexul Energetic Oltenia. „În doi ani de zile şi Complexul Energetic şi ceilalţi creditori şi-ar mai fi recuperat din creanţe. Pentru că în momentul în care intri în faliment e clar că ei ar fi rămas cu paguba (…) Noua societate eu o văd la un moment dat fuzionând cu Complexul Energetic Oltenia, pentru că până la urmă tot acolo trebuie să ajungem. Dacă vrem să investim, noi avem o problemă cu termoficarea şi din cauză că de 40 de ani nu s-au schimbat conductele în reţea, iar pierderile sunt din cauza lipsei acute de investiţii în termoficare şi nu ne permitem să facem această investiţie dacă nu accesăm fonduri europene”, a spus primarul Craiovei.
Potrivit Olguţei Vasilescu, fondurile europene pentru sistemul de termoficare au fost accesate în România doar de către entităţile care aveau şi producţia şi distribuţia „în aceeaşi mână”.

Liberalii vor anchetă
Unul dintre consilierii PNL a solicitat în plenul CL Craiova o comisie de anchetă şi audit financiar care să analizeze situaţia de la Termo Craiova SRL în condiţiile în care societatea a plătit 46 000 euro pe lună unui executor judecătoresc pentru recuperarea datoriilor.
Noua societate comercială va prelua patrimoniul SC Termo Craiova SRL, precum şi angajaţii societăţii falimentare care au mai rămas în urma restructurării. Olguţa Vasilescu a afirmat săptămâna trecută că populaţia Craiovei nu va avea de suferit din cauza falimentului Termo, însă asociaţiile de proprietari trebuie să achite în continuare facturile către SC Termo Craiova SRL, condiţia ca noua societate să încheie contracte cu asociaţiile de proprietari/locatarii fiind aceea de a avea factura pe luna octombrie achitată.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here