Sporul de tură, eliminat la agenții de securitate ai CE Oltenia

490

Cei aproape 50 de agenți de securitate ai Complexului Energetic Oltenia, dispersați la toate unitățile companiei din județul Gorj, dar în număr mai mare la unitățile de la Turceni și Jilț, au rămas din luna mai fără sporul de tură. Acesta reprezenta 5% din salariul de bază. Decizia a luat-o conducerea companiei fără o motivație plauzibilă, economia făcută la fondul de salariu fiind infimă.

Salariații lucrează și din 1 mai tot în tură continuă fără a mai primi acest spor de care au avut parte din momentul în care respectivii au devenit agenți de securitate ai companiei. Pentru acești salariați nu s-a luptat nimeni, deși aceștia aparțin de sindicatele din unitățile unde prestează, cei mai mulți fiind la sindicatul lui Iovan de la Turceni și la cel de la Mătăsari, condus de Adrian Marciuc.
Interesant este faptul că agenții de securitate au fost obligați să facă cereri de renunțare la acest spor, fiind amenințați că dacă nu acceptă asta vor fi trecuți pe listele de disponibilizare. Acești salariați nu beneficiază decât de sporul de vechime și unii de fidelitate.
Serviciul de Pază și Securitate al CEO este condus de Alin Șipoteanu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here