Stâlpi la pământ și firele furate! – Rețelele de curent ale sondelor de petrol de pe Valea Amaradiei, în paragină

601

Sondele de petrol ale OMW Petrom, situate pe Valea Amaradiei, funcționale cu opt ani în urmă, au fostele rețele de curent devastate. O sesizează chiar localnici din zonă care susțin că, de vină sunt atât proprietarii rețelelor, care nu s-au mai interesat de soarta stâlpilor de curent, chiar dacă au avut contracte de pază cu firme specializate, gen CIVITAS, cât și cetățeni din zonă care au devalizat stâlpii de conductori și suporți metalici. Ce au lăsat în urmă, acum, sunt zeci de stâlpi de beton, coborâți la pământ, pe raza comunelor Logrești, Berlești. De-a lungul drumului comunal 27A Colțești-Albeni se vede foarte bine dezastrul, numeroși stâlpi de curent fiind căzuți pe marginea acestei artere rutiere.

La secțiile de poliție din Stoina, Târgu-Cărbunești și la postul de poliție din Berlești au fost depuse mai multe plângeri, din partea OMW Petrom, mai exact a sucursalei din Craiova care se ocupă de rețelele electrice ale sondelor companiei, în legătură cu devalizarea fostelor rețele electrice pentru sondele de pe Valea Amaradiei din județul Gorj. Plângerile depuse în ultimii ani le-au dat de furcă polițiștilor, o parte dintre dosare fiind soluționate cu autor necunoscut, iar altele sunt încă în cercetare. Polițiștii au trebuit să găsească autorii furturilor de acum șapte-opt ani, chiar dacă compania OMW Petrom avea contract cu o firmă de pază specializată pentru supravegherea acestor obiective. În urmă cu trei ani de zile, câțiva hoți ar fi fost blocați în trafic pe raza comunei Logrești, sat Colțești, de către o persoană din satul Gâlcești, care a fost călcată de infractori cu ceva timp în urmă. Omului i se furaseră mai multe bunuri din gospodărie și a bănuit, din prima, cine sunt vinovații, adică un grup de persoane din Gâlcești, care furaseră și elemente din rețeaua electrică a OMW Petrom. Omul știa că hoții au o mașină cu remorcă cu care tocmai atunci se deplasau spre un centru de colectare a fierului vechi situat pe raza comunei Licurici. Cetățeanul a apelat la 112, iar polițiștii din două comune s-au deplasat la fața locului și au prins hoții cu produsele furate din gospodăria omului chiar în remorcă. În plus, aici s-au găsit și subansamble furate de la sondele de pe Valea Amaradiei. S-au mai depistat, de asemenea, în remorcă și bunurile furate de la o altă persoană din localitate.

Hoții, fără dosar penal
Polițiștii din Logrești și Berlești au restituit pe loc bunurile găsite asupra celor doi hoți celor doi păgubiți, în timp ce subansamblele metalice le-au restituit reprezentanților OMW Petrom. Din păcate, sesizează cetățeni ai localității respective, polițiștii nu i-au tras la răspundere penală pe cei doi vinovați, făcându-se doar un proces verbal de către agenții ajunși la fața locului.

Imagine deplorabilă
Odată cu distrugerea rețelelor electrice ale vechilor sonde de pe Valea Amaradia s-a mai furat și peste 800 metri liniari de conductă care transporta gazele de la sonda 343 Totea, amplasată în Gâlcești, la Busuioci, în comuna Hurezani, locul unde este parcul central al sondelor. De fapt, la Busuioci se colectează producția de gaze și gazolină de la sondele din zonă, de aici fiind transmisă pe magistrală, explică specialiști ai companiei. Localnicii spun că OMW Petrom ar fi avut pierderi de zeci de mii de euro ca urmare a acestor furturi repetate în ultimii ani, dar și a distrugerilor atât la fostele sonde, cât și la rețelele de curent care le-au alimentat pe acestea în procesul de forare.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here