Actualitate

Sub asediul zăpezii! Deszăpezire cu 16 utilaje şi 160 de oameni, la Târgu-Jiu

 | 12 ianuarie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Cel de-al treilea val de ninsoare din acest sezon de iarnă s-a instalat la Târgu-Jiu în cursul nopţii de marţi spre miercuri. Cantităţi de precipitaţii sub formă de zăpadă au căzut şi în prima parte a zilei de ieri, motiv pentru care utilajele de deszăpezire şi comandamentul de iarnă constituit a fost scos în stradă pentru degajarea omătului de pe căile rutiere, de pe trotuare şi alte zone pietonale.

Semnatura eletronica CertDigital

“Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!” Un noul val de zăpadă a venit peste Târgu-Jiu în noaptea de marţi spre miercuri, precum şi în cursul zilei de ieri. Precipitaţiile sub formă de ninsoare căzute în municipiu au scos în stradă toţi salariaţii societăţii Edilitara Public, precum şi toate cele 16 utilaje din dotare. Starea municipiului a fost prezentată, ieri dimineaţă, de şeful Edilitara Public, în cadrul unei conferinţe de presă: “Aşa cum am fost avertizaţi şi atunci când la sfârşitul lunii noiembrie am prezentat utilajele, o să avem o iarnă destul de geroasă şi cu cantităţi de zăpadă mai puţine, prognoza ne dă dreptate. Am avut temperaturi scăzute, am avut trei episoade de ninsoare. Ninsorile au fost la temperaturi foarte scăzute ceea ce îngreunează oarecum efectul materialului antiderapant şi cantităţile pe care trebuie să le aplicăm trebuie să fie mai mari şi în cantităţi succesive. În momentul de faţă, în municipiul Târgu-Jiu şi localităţile componente acţionează toate cele 16 utilaje pe care noi le avem în contract cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu. Utilajele sunt sectorizate, nicio zonă nu rămâne neacoperită din municipiul Târgu-Jiu. Avem şi noi priorităţile noastre, bulevardele pe unde circulă mijloacele de transport în comun, supraveghem cu mare atenţie carosabilul şi trotuarele în zona şcolilor, creşelor, grădiniţelor, avem în vedere zona spitalelor în aşa fel încât să nu îngreunăm circulaţia mijloacelor de transport şi a pietonilor. Avem toate schimburile de la toate serviciile, de la Salubritate, de la Parcuri şi zone verzi, de la şantierul de construcţii, de la confecţii metalice, ii avem împărţiţi pe trotuare în aşa fel încât să degajăm zăpada, ca în final dacă rămâne un strat subţire să dăm şi cu material antiderapant”.

Alexandru Zaharia a amintit şi faptul că degajate de zăpadă sunt şi spaţiile pietonale, aleile din parcuri şi cartierele municipiului. “Acţionăm şi cu două ATV-uri pe trotuarele exterioare, pe Ecaterina Teodoroiu unde sunt trotuare lungi, pe Calea Bucureşti, Calea Severinului, pe zonele centrale şi celelalte zone avem forţe de muncă de la noi, de la Edilitara. Avem în vedere toate parcurile din municipiul Târgu-Jiu cât să avem aleile degajate, pe zona centrală avem oameni la activitate pentru a se putea circula. Acţionăm şi manual şi mecanic, şi cu material antiderapant în aşa fel încât să-i asigurăm pe cetăţenii din municipiul Târgu-Jiu, atât pe conducătorii auto, cât şi pe pietoni că ne dăm toată străduinţa să asigurăm un carosabil curat, să se poată circula în condiţii de securitate, cât şi pe căile rutiere. (…) Utilajele sunt suficiente. Noi întotdeauna ne luăm un coeficient de siguranţă pentru ninsorile normale cum sunt şi acestea, sau chiar mai intense. Utilajele fac faţă, sunt sectorizate, nu este nicio zonă neacoperită. Intră pe priorităţi, dar nu va rămâne nicio stradă, nicio alee pe care să nu se intervină. După ce îndepărtăm zăpada, o dăm la rigolă, chiar şi dacă este nevoie să intrăm prin cartiere să degajăm anumite zone. Vom trece şi la încărcat zăpada din parcările de reşedinţă pentru a fluidiza traficul şi prin cartiere. Avem o zonă în incinta fostului CET, către cimitirul din zonă, acolo unde depunem zăpada ridicată de pe străzi şi din cartiere”, a precizat directorul Edilitara Public SA.

Obligaţii are şi populaţia
Alături de autorităţi, este necesar ca şi cetăţenii şi persoanele juridice să îşi îndeplinească obligaţiile şi să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor şi incintelor în care îşi desfăşoară activitatea. “Avem rugămintea, către cetăţeni, acolo unde au posibilitatea să-şi cureţe trotuarele în dreptul proprietăţilor. Acelaşi lucru îl adresăm şi societăţilor comerciale să-şi cureţe trotuarele pe zona respectivă. Deja primarul a anunţat Poliţia Locală să ia legătura cu toate societăţile, cu cetăţenii, în aşa fel încât să putem face front comun, să asigurăm căi pietonale circulabile pentru toată lumea, să nu avem evenimente nedorite. Ţinem legătura şi cu Poliţia Municipală pentru a nu avea evenimente rutiere deosebite. Suntem într-un comandament, toate utilajele acţionează, material antiderapant avem suficient, am consumat foarte puţin, circa 20%. Avem asigurat aproape 80% din materialul antiderapant şi putem asigura pe parcurs dacă mai este nevoie. Deocamdată avem suficient, o să vedem la sfârşitul lunii ianuarie cu ce depozit rămânem în aşa fel încât să nu rămânem cu el pe stoc. Personal avem şi pe timp de noapte şi pe timp de zi”, a mai spus Zaharia.

De degajarea zăpezii de pe străzi, trotuare şi din cartiere, se ocupă circa 160 de salariaţi ai societăţii Edilitara Public SA. Bugetul alocat conform contractului cu administraţia publică locală pentru acest sezon de iarnă este cuprins între 800.000 de lei şi 1.800.000 de lei în funcţie de intensitatea fenomenelor meteo.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL