Actualitate

Sute de copii din Gorj merg la şcoli cu WC-ul în curte: Reprezentanţii IȘJ habar nu au de situaţia din judeţ

 | 11 septembrie 2017, 00:30 | 0 comentarii | 

Şi în noul an şcolar vor fi copii în Gorj care vor învăţa în şcoli cu toalete în curte şi vor fi nevoiţi să se spele pe mâini în lighean. Reporterii Gorjeanul au încercat să ia legătura cu purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Gorj, Georgeta Popescu, pentru a afla numărul exact al şcolilor care au grupurile sanitare în curte, însă aceasta nu a răspuns timp de două zile la telefon, iar în momentul în care a aflat despre solicitare a cerut un răgaz pentru a se interesa. A doua zi, a remis o situaţie a unităţilor de învăţământ existente în Gorj, care au autorizaţie sanitară de funcţionare, însă pentru anul şcolar 2016-2017. “Nu este pe anul acesta? Nu am verificat, am cerut pe anul acesta de la domnul general adjunct. Raportul de la Prefectură vine mâine”, a spus Georgeta Popescu. Vineri, cu două zile înainte de începerea şcolii, răspunsul a fost acelaşi. “Nu v-am mai contactat. Suntem în CA. Trebuia raportul de la Prefectură, mai spuneţi-mi încă o dată. Vi-l dau pe domnul general adjunct, pe domnul Mocioi”, a fost reacţia purtătorului de cuvânt al instituţiei. “Referitor la raportul de la Prefectură în care au fost şi inspectori de la Inspectoratul Şcolar, încă nu l-am primit. Ieri, am avut o şedinţă cu toţi directorii, la care a fost prezent şi domnul prefect, încă este în lucru. E o bază foarte mare de date şi să sperăm că vom avea. Ne mai auzim la telefon! Ştiţi de ce? S-ar putea să dăm nişte date eronate şi vreau să le dăm pe cele oficiale. Şi la noi, termenul a trecut de mult, de când trebuia să primim raportul. La noi nu a ajuns. În şedinţa respectivă, directorii au raportat că şi-au mai rezolvat din situaţie, adică şi-au rezolvat bine, spre surprinderea noastră”, a declarat, la rândul său, Daniel Mocioi, inspector şcolar general adjunct în cadrul IȘJ Gorj. Nici Ion Işfan, inspectorul şcolar general, nu a putut oferi un punct de vedere. “Vedeţi că Direcţia de Sănătate Publică are publicate lucrurile astea. Eu sunt la Băleşti acum, la 50 de ani de viaţă ai şcolii, la o festivitate, nu am datele astea cu mine, că nu sunt omul…Sunaţi-o pe Georgeta, că o să vă răspundă!”, a spus Ion Işfan. Răspunsul a fost oferit de reprezentanţii Prefecturii Gorj. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Corina Belteu, în judeţ sunt 111 unități cu personalitate juridică în învățământ. Acestea includ alte 419 școli, grădinițe arondate. “Din 111 unități, 40 au grupurile sanitare în curte”, a declarat Corina Belteu.

Semnatura eletronica CertDigital

Şcoala Gimnazială Alimpeşti, printre unităţile cu toalete în curte
Peste o sută de elevi şi copii de grădiniţă din comuna Alimpeşti vor merge la cursuri, la şcoala gimnazială din localitate, unitate care are toaleta în fundul curţii. Primarul Daniel Floarea a precizat că este în lucru un grup sanitar modern. “Am construit în interior o toaletă pentru persoanele cu handicap şi vom face un grup sanitar, alipit de şcoală. Investiţia este făcută din bugetul local, toate sunt scumpe, nu prea sunt bani”, a declarat Daniel Floarea, primarul comunei Alimpeşti. Mama unui elev din Alimpeşti şi-a sfătuit copilul să meargă la toaletă acasă, înainte de a merge la cursuri, iar la şcoală să se abţină.
Loredana Fîciu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL