Un documentar de excepţie legat de simbioza dintre om şi cal încă din copilăria civilizaţiei umane, atunci când după opinia multor oameni de ştiinţă, odată cu domesticirea calului, omenirea a parcurs una dintre cele mai importante etape în evoluţia sa, pe care am avut privilegiul să-l urmăresc pe un canal ce prezintă lumea animalelor mi-a adus aminte de faptul că la bâlciul de Sfântul Ilie ce se desfăşoară an de an la Polovragi pe locul numit Câmpul Mare se organizează şi un târg de cai unde poţi vedea exemplare de excepţie ale cabalinelor aduse mai ales din zonele de munte în care caii sunt cu mult mai viguroşi decât semenii lor de la şes.
Plăcut impresionat de prezentarea animalelor ce de-a lungul istoriei şi-au împletit destinele cu ale speciei umane ca tovarăşi de muncă ori veritabili camarazi de arme începând din antichitate şi până în ziua de azi (nu trebuie omis faptul că majoritatea armatelor moderne încă folosesc calul mai ales în acţiuni ori patrulare pe terenuri muntoase ori dificile unde mijloacele mecanizate nu ar putea pătrunde ori ar avea mari dificultăţi de deplasare) am zis că neapărat trebuie să fac un drum la cel mai important bâlci al Olteniei Submontane pentru a vedea pe cei ce cum spune poetul “vin cu coama-n vânt / zei puternici şi cuminţi” de care auzisem pe la televizor, dar spre ruşinea mea nu fusesem niciodată la un târg de cai veritabil.
Cai de căruţă, de munte ori folosiţi pentru reproducere adevăraţi zdrahoni ai speciei cabaline de culori care mai de care pornind de la negrul lucios ce aminteşte probabil de cunoscuţii pur sânge arabi şi terminând cu adevărate nuanţe pastelate aducând a „culoarea vântului turbat” cum spuneau unii încântă atât ochiul privitorilor şi pe cel venit să cumpere unul ori mai multe exemplare. Poate de aceea privind câteva demonstraţii de îndemânare şi putere ale acestora desfăşurate în compania stăpânilor lor mi-am adus aminte de faptul că în mitologie exista centaurul (un animal jumătate om, jumătate cal cu rol important în cuprinsul istorisirilor de pe Olimp) cel mai probabil născut în imaginaţia unora ca formă supremă a simbiozei dintre om şi cal.
Erau prezenţi crescători de cai ce nu au precupeţit să dea mai demult pentru un cal de 3-4 ani până la 35 milioane lei vechi valoarea acestui superb reprezentant al rasei cabaline fiind astăzi în opinia lor undeva la 100-150 milioane lei vechi. Şi care la ora actuală declară cu mândrie că au grijă de el ca de un copil cu toate că stăpânul de azi este de cele mai multe ori mic în comparaţie cu impozantul animal devenit peste timp un veritabil ghem de muşchi întocmai ca un culturist al zilelor noastre. Cai, precum vă spuneam, de toate culorile de la cei albi la vineţii până la cei ce aduc cu mustangii ce şi în zilele noastre aleargă nestingheriţi prin preeriile americane constituindu-se într-un veritabil simbol al libertăţii din “lumea nouă”.
Mai sunt astăzi aşa-zişi stăpâni care brutalizează aceste superbe cabaline ori le folosesc exagerat la munci brute, dar în general percepţia mea a fost la întâlnirea cu caii şi stăpânii lor că aceştia îşi iubesc animalele şi îşi dau toată silinţa ca acestea să fie bine hrănite şi corect întreţinute.
Nu e de mirare căci iarăşi după cum mi-am adus aminte de alt film chiar Ginghis Han conducătorul Hoardei de Aur îşi sfătuia copiii (întocmai ca la noi în învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie) să aibă cea mai mare grijă de cal, prima dată să-i dea acestuia să mănânce şi să bea apă şi apoi să mănânce ei căci calul îi scapă de cele mai multe dificultăţi (ce erau cu duiumul în acele vremuri), iar iuţeala şi puterea calului erau de multe ori hotarul dintre viaţă şi moarte al călăreţului.
Mugurel Petrescu
