Târgu-Jiul se va îngropa în gunoaie din cauza rău-platnicilor! – Polaris M Holding anunță că va sista prestarea serviciului de salubrizare

578
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Începând de săptămâna viitoare, societatea Polaris M Holding va sista prestarea serviciului de salubrizare în mai multe cartiere din municipiul Târgu-Jiu, începând cu data de 1 octombrie, ca urmare a faptului că o parte dintre asociaţiile de proprietari înregistrează întârzieri la plata facturilor cu mult peste 45 de zile, suma totală a datoriilor fiind de aproximativ 2,5 milioane de lei. Conducerea societății a luat această decizie, după ce a discutat în prealabil, cu câteva zile în urmă, într-o ședință, atât cu primarul municipiului Marcel Romanescu,cât și cu administratorii asociațiilor de locatari.

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de societate, unele sume restante datează încă din anul 2012, deşi asociaţiile de proprietari au primit notificări de nenumărate ori.
Se mai subliniază că, asociaţiile de proprietari, care nu şi-au achitat facturile la timp, au fost înştiinţate, printr-un preaviz, cu 5 zile înainte de întreruperea serviciului de salubrizare, având, astfel, o ultimă posibilitate de a-şi achita sumele restante înaintea întreruperii serviciului.
Asociaţiile de proprietari sunt din cartierele: Nicolae Titulescu, Plopilor, LIDO, 9 Mai, Teilor, 23 August şi Lotrului.

Măsura cântărită bine
“În urma unei analize făcute la nivel de firmă, am decis ca în anumite zone din municipiul Târgu-Jiu să sistăm serviciul de salubrizare, pentru a ne recupera o parte din datorii. Am avut întâlniri cu asociaţiile de proprietari şi cu Primăria Târgu-Jiu, am avut două astfel de întâlniri, în urma acestor întâlniri au fost asociaţii de proprietari care şi-au plătit datoriile, deci se poate, dar au fost şi asociaţii de proprietari care au ignorat aceste întâlniri, considerând că nu se poate întâmpla nimic. În urma acestor întâlniri, am făcut şi o analiză şi acum sistăm prestarea serviciului în aceste cartiere. Este vorba de aproximativ 20 de asociaţii de proprietari din mai multe zone. În cazul în care vom vedea că vor începe să-şi plătească din datorii, să zic un 40-50%, vom începe să ridicăm deşeurile din acele cartiere”, a făcut public directorul comercial al Polaris M Holding, Luis Popa.
Începând cu data de 15 octombrie, serviciul de salubrizare urmează să fie sistat la toate asociaţiile de proprietari, agenţii economici, instituţiile publice şi la cetăţenii care stau la case, fiind vorba despre cei care au datorii mai vechi de 45 de zile către societatea Polaris M Holding şi care nu le-au achitat până la această dată în urma notificărilor transmise.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here