Actualitate

Târgul de miei se va deschide luni, la Târgu-Jiu

 | 04 aprilie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Pregătirile de Paşte sunt în toi la nivelul Târgu-Jiului. În aceste zile, zona Litovoi din municipiul Târgu-Jiu, unde vor fi sacrificaţi mii de miei pentru masa de Paşte a gorjenilor, este pregătită pentru sosirea comercianţilor.

Semnatura eletronica CertDigital

Târgul de miei din Piaţa Litovoi se va deschide după Florii, mai precis de lunea viitoare. “Ca în fiecare an, înaintea Sărbătorilor de Paşti, organizăm în Târgul Litovoi o platformă pentru sacrificat miei. Vrem să venim în sprijinul celor care produc şi celor care doresc să cumpere un miel din zona respectivă. Pentru a dezvolta această activitate a fost nevoie să luăm autorizaţia Direcţiei Sanitar-Veterinare lucru pe care l-am obţinut. Ei pun nişte condiţii pentru a autoriza acest spaţiu, trebuie să funcţioneze o platformă în zonă pe care o avem, va fi împrejmuită, lucru care se va face luni de dimineaţă, platforma trebuie să fie dotată cu puncte de colectare a deşeurilor de mai multe forme, să fie prevăzută cu apă curentă, curent. Pentru a comercializa miei în perioada 10-15 aprilie, cei care sunt producători au obligaţia să se prezinte la platforma de miei cu două documente: cele de provenienţă/proprietate şi cele de sănătate, documente pe care ştiu de unde le iau şi au de achitat o taxă pentru sacrificare de 7,6 lei/cap animal”, a declarat şeful Edilitara Public, Alexandru Zaharia.

Zeci de comercianţi, aşteptaţi
Reprezentanţii municipalităţii se aşteaptă ca în Piaţa Litovoi să fie prezenţi săptămâna viitoare cu miei expuşi spre sacrificare şi vânzare circa 30-40 de producători. Activitatea de sacrificare a mieilor din zona Litovoi va fi atent monitorizată de medici veterinari, precum şi de echipe ale Edilitara. “Va fi o zonă sectorizată, o zonă unde aşteaptă maşinile pentru că mieii vor veni pe autocamioane, va fi o zonă de staţionare apoi va fi zona de sacrificare care se va face conform normelor DSV prin asomare, apoi eviscerare, şi mai apoi mieii vor merge spre zona de comercializare; punem inclusiv la dispoziţie şi un cântar de probă în aşa fel încât cetăţenii care nu au încredere în cântarele producătorilor pot face o asemenea verificare. Cei care produc trebuie să aibă personal de deservire, halate albe, toată activitatea va fi coordonată de un colectiv de medici de la DSVSA şi personalul de la Edilitara care încasează şi supraveghează tot procesul tehnologic în săptămâna respectivă. Activitatea începe de dimineaţă când avem primele tăieri până seara târziu în aşa fel încât să dăm posibilitatea producătorilor să-şi vândă mieii, apoi se închide, toată platforma se bagă în spălare, în igienizare, curăţire, în aşa fel încât a doua zi să se poată relua de la început activitatea”, a precizat Zaharia.
Pentru anul viitor, municipalitatea ia în calcul amenajarea unui alt spaţiu de sacrificare a mieilor, deoarece în zona Litovoi sunt în curs de ridicare noi construcţii care aparţin unor societăţi private: “Zona Litovoi nu mai aparţine toată de domeniul public, se mai dezvoltă o afacere, pe această cale rugăm ca și cei care vin atât pentru vânzare, cât şi pentru cumpărare să respecte dispoziţiile date de către Poliţia Locală pentru că nu vrem să aglomerăm zona. Luasem în calcul să mutăm platforma de miei sus, în Târgul de gross. În zonă avem şi o staţie de taxi şi una de maxi taxi aşa că există posibilitatea ca și cumpărătorii să ajungă atât cu mijloace proprii de transport, cât şi cu taxi sau maxi taxi. (…) Terenul din zona Litovoi nu era al nostru; două societăţi au cumpărat, una dintre ele s-a apucat de ridicarea unei construcţii, iar cealaltă ne-a dat 5.000 mp în această perioadă ca să ne putem desfăşura activitatea. Cu siguranţă, la anul ne vom muta la o nouă locaţie pentru desfăşurarea în continuare a activităţii de sacrificat miei în Săptămâna Mare”.
Pentru acest an, autorităţile locale estimează că la Târgu-Jiu vor fi sacrificaţi în Săptămâna Mare peste 3.000 de miei.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL