Tătaru, SJU: „Președintele Consiliului Județean se  implică enorm în susținerea investițiilor în sănătate”

573

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, susține investițiile în sănătate. Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu, Tiberiu Tătaru, mai multe secții ale SJU beneficiază de finanțare pentru modernizare, prima pe listă fiind Ortopedia, ulterior intrând în șantier Ginecologia și Cardiologia. De asemenea, Consiliul Județean a alocat aproximativ 3,5 miliarde de lei vechi pentru achiziționarea de instrumentar nou.

Sănătatea este unul dintre domeniile prioritare pentru conducerea Consiliului Județan. Au fost alocate fonduri pentru mai multe investiții la spitalele administrate de CJ Gorj. În următoarele luni va beneficia de lucrări de extindere Secția Ortopedie. „Pentru extinderea Secției Ortopedie am primit bani de la Consiliul Județean. Practic, secția se va extinde în zona unde era bucătăria; lucrările vor începe în maxim două săptămâni și se vor finaliza până în decembrie. Următoarele secții care vor beneficia de investiții susținute financiar de către Consiliul Județean sunt Ginecologia și Cardiologia”, a menționat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Instrumentar nou pentru SJU Târgu-Jiu
Pe lângă lucrările de modernizare a secțiilor menționate, CJ Gorj a alocat fonduri și pentru achiziționarea de intrumentar medical. „Pentru achiziționarea de instrumentar medical am primit 3,5 miliarde de lei vechi. Banii provin tot de la Consiliul Județean. Îi mulțumesc, și pe această cale, domnului președinte Cosmin-Mihai Popescu pentru implicarea de care dă dovadă; chiar se implică enorm în susținerea investițiilor în sănătate”, mărturisește managerul Tiberiu Tătaru.

Modernizarea secțiilor SJU, precum și dotarea unității cu instrumentar medical nou, conferă un plus de încredere viitorilor pacienți, aceștia beneficiind de condiții mai bune.
Minodora Sucea

 

1 COMENTARIU

  1. Linge si Tataru ceva ca sa fie iar numit interimar in 25. In rest se stie peste tot prea bine cum e cu implicarea si modernizarea. Lui domn meneger nu i-o fi scarba sa se uite in oglinda?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here