Teatrul pentru romi – o petrecere cu sarmale!

801

Câteva sute de localnici din Țânțăreni au participat, marți seara, la vizionarea unei piese de teatru pe care actori profesioniști au jucat-o în localitatea lor, scena fiind improvizată în aer liber, în apropierea stadionului din localitate. Majoritatea spectatorilor au fost romi, acțiunea fiind organizată de Centrul Național de Cultură a Romilor, o instituție din subordinea Guvernului României. Copiii au fost cei mai fascinați de piesa de teatru pe care au putut să o urmărească, fiind pentru prima dată când au avut ocazia să vadă actori jucându-și rolurile pe o scenă. Până și cei în vârstă au mărturisit că nu au fost niciodată la teatru, spectacolul de marți seara fiind o premieră și pentru ei.
“Am văzut teatru la televizor, dar așa, pe viu, aici pe scenă, niciodată. Păi unde să mă duc eu la teatru? Nu am fost, dar e frumos. Important e că le place la copii”, a spus unul dintre localnici, în timp ce alți vecini de-ai săi au preferat să stea la o bere rece, la umbra unui cort. “Noi nu suntem cu păpușoaiele. Nouă să ne bage muzică, niște manele, că alea sunt pentru noi. Avem bere să stăm până dimineață, deci ne place și nouă la teatru”, a spus bărbatul. Pe lângă bere, localnicii au fost serviți și cu câteva sute de porții de sarmale, oferite gratuit de autoritățile locale. Bonus au fost semințele care au fost sparte ca la stadion, atmosfera fiind una total diferită de ceea ce înseamnă, în mod normal, vizionarea unei piese de teatru.
Dar chiar și așa, romii au fost fericiți că în comuna lor s-a jucat pentru prima dată o piesă de teatru în aer liber. Fericiți au fost și organizatorii, care fac un turneu în acest sens prin opt județe din toată țara. Comunitățile de romi sunt vizate de spectacolele respective pentru că așa cum declara Cristina Morteanu, consilier la CNCR, chiar dacă suntem în anul 2017 și suntem în Uniunea Europeană, realitatea este că nici măcar locuitorii orașelor nu frecventează spectacolele de teatru, dar apoi cei din mediul rural sau cei care provin din comunitățile sărace de romi. Piesa de teatru urmărită cu viu interes de localnici a durat mai bine de o oră, după care pe scenă au urcat artiști de renume ai etniei, care au interpretat muzică tradițională țigănească.
Surprinzător, sătui de la mici și bere, dar și învinși de căldură, romii nu s-au prins în dansuri din buric, ci au plecat spre casele lor, fericiți că au putut să vadă actori în carne și oase jucându-și rolurile pe o scenă din comuna lor. Între piesa de teatru și spectacolul muzical pe scenă a urcat și Nelu Pavel, liderul Partidei Romilor din Gorj, coorganizator al acțiunii respective. El s-a adresat mulțimii și, cu această ocazie, a transmis și un mesaj de susținere pentru Victor Ponta. Moțiunea de cenzură nu picase la acea oră, mesajul lui Pavel către PSD fiind acela de a nu se îneca la mal ca țiganul…Moțiunea de cenzură a fost votată însă ieri și Guvernul din care făcea parte de câteva zile și Victor Ponta a picat, acum deputatul nemaifiind nici măcar membru PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here