Traian Dădălău Brăiloiu, mire pe ultimul drum

406

DSCN5268Zi extrem de tristă ieri nu doar pentru familia şi apropiaţii tânărului fotograf de 17 ani decedat la începutul săptămânii, dar şi pentru toţi cei care l-au cunoscut şi l-au însoţit ori şi-au dorit să îi fie alături pe ultimul drum. Traian Dădălău Brăiloiu a avut alături sute de persoane la plecarea de acasă spre locul de veci, alte mii regretându-l în gând, în suflet sau pe paginile de socializare de pe internet.

Colegii lui Traian, rudele şi prietenii acestuia, dar şi ai părinţilor săi, au venit în număr mare pentru a-l conduce pe ultimul drum. Durerea familiei a fost împărtăşită inclusiv de senatorul Toni Greblă şi de deputatul Severus Militaru, dar şi de miliardarul George Brăiloiu, unchi al tânărului dispărut prea devreme dintre noi. Cortegiul funerar format la miezul zilei în faţa blocului în care a crescut Traian a fost unul care îi lăsa pe trecătorii din zona centrală a oraşului cu gura căscată. Oamenii aveau idee a cui este înmormântarea, dar nu credeau că atât de multă lume va fi alături de elevul de 17 ani. „E băiatul acela mort în accident la Lugoj?”, întrebau curioşii, după care nimeni nu mai scotea un cuvânt. Femei aflate pe stradă, care niciodată nu îl văzuseră pe Traian plângeau ca după o rudă apropiată, inocenţa acestuia şi durerea părinţilor mişcând până şi inimile trecătorilor.

Ultimul drum

DSCN5265La circa un sfert de oră după miezul zilei coloana formată din sute de persoane s-a pus în mişcare, Traian plecând pentru ultima dată de acasă. A plecat şi la începutul săptămânii pentru a sta câteva zile la Timişoara, dar nu a mai ajuns în oraşul de pe Bega din cauza accidentului care i-a frânt destinul. Colegii săi au purtat coroanele cu mesaje de condoleanţe, de ordinul zecilor, în spatele maşinii de la pompe funebre venind sute de oameni. Coloana s-a pus în mişcare din zona centrală a oraşului, unde circulaţia a fost dată peste cap pentru scurte perioade de timp, niciunul dintre şoferi neclaxonând cu mânie, aşa cum se întâmplă în alte zile. Poliţiştii locali şi agenţii rutieri au fost la datorie şi au reuşit să ţină lucrurile sub control inclusiv la sensurile giratorii unde, de regulă, numărul de maşini este şi mai mare.

Lacrimi pentru Traian

Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu a fost locul unde cortegiul funerar a oprit pentru câteva clipe, răgazul respectiv fiind unul de adio pentru Traian. Acesta a învăţat aici, avea rezultate bune, un comportament rar întâlnit la alţi tineri de vârsta sa în ziua de azi, liceul fiind şi locul unde se pregătea luna viitoare să îşi serbeze majoratul împreună cu colegii. Pe parcursul acestor momente cei prezenţi la „Tudor” au putut să observe că din cer au căzut picături de ploaie, „lacrimi” cum le-au spus trecătorii. „Ploaia” s-a oprit imediat ce coloana s-a pus în mişcare, următoarea oprire fiind biserica din zona magazinului Parâng, aici fiind şi oficiată slujba de înmormântare de către un sobor format din zece preoţi. Ulterior, Traian a fost condus pe ultimul drum la cimitirul de la Romaneşti, cei care l-au plâns găsindu-şi cu greu cuvintele pentru a spune ceea ce simt.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here