Actualitate

Transalpina, deschisă circulației înainte de 1 iunie

 | 30 mai 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Traficul rutier a fost reluat, ieri, în mod oficial pe Transalpina, după ce o comisie tehnică prezentă pe cea mai înaltă șosea din țară a luat decizia de a redeschide circulația. Comisia i-a inclus nu doar pe reprezentanții Drumurilor Naționale, pe cei ai Poliției Rutiere, ci și pe prefecții de Gorj și Vâlcea, ambii dându-și acceptul ca șoseaua să fie redeschisă traficului imediat. Ca urmare, a fost devansat termenul de 1 iunie, deși drumarii vor mai avea de lucru până atunci cel puțin pe marginea șoselei. Există locuri în care încă mai cad pietre de pe versanți, iar echipele de intervenție trebuie să fie prezente acolo pentru a înlătura orice pericol potențial.
„Sunt zone în care grohotișul cade, cad și bolovani, dar avem utilajele pe drum permanent. Vor fi și în zilele următoare, iar verificările se vor face de cel puțin 2 ori pe zi sau de câte ori este nevoie. Lucrăm doar cu utilajele noastre pentru a le asigura turiștilor care vin aici cele mai bune condiții de trafic”, a menționat Tudor. Șeful lui de la Craiova, Bogdan Bratu, a menționat că le-a atras atenția drumarilor de la Districtul Rânca să fie prezenți pe teren ori de câte ori situația o impune, mai ales că atunci când plouă torențial pot să fie căderi de pietre. „S-au montat indicatoarele rutiere, s-a verificat parapetele de protecție, totul e ok, se poate circula în condiții de siguranță maximă”, a menționat șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova. Anul acesta aduce însă o bucurie și pentru proprietarii de microbuze sau turiștii care pot veni în vacanță la munte cu astfel de mijloace de transport. Limita de gabarit a fost mărită de la 3,5 tone la 7, dar sunt menținute interdicțiile de deplasare între orele 20.00 și 07.00, când se consideră că e periculos să mergeți pe Transalpina, mai ales dacă vă prinde și furtuna pe timp de noapte. Ieri după-amiază, imediat după ridicarea restricțiilor, primii turiști și-au și făcut apariția, nu că în zilele anterioare aceștia nu ar fi trecut pe acolo. Câțiva nemți au venit cu motocicletele și erau încântați de ceea ce au văzut. „De la Sibiu venim și ne place foarte mult acest drum. Pentru motociclete este nemaipomenit. Peisajele sunt absolut superbe și ne gândim deja să mai revenim aici în anii următori”, a spus unul dintre turiștii nemți.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL