Actualitate

Transalpina, tragedie pentru turismul din Gorj, Vâlcea, Alba şi Hunedoara

 | 05 iunie 2015, 00:10 | 0 comentarii | 

Deputatul independent Romeo Rădulescu, din judeţul Vâlcea, a cerut, joi, Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) să deblocheze lucrările la şoseaua Transalpina, pentru a stimula dezvoltarea turismului în cele patru judeţe afectate. Acesta susţine că închiderea Transalpinei şi în această vară va duce spre faliment unităţile hoteliere din zona Rânca fiind, potrivit afaceriştilor locali, prima afectată.

Semnatura eletronica CertDigital

“Din păcate, lucrările pe Transalpina se află în blocaj de o foarte lungă perioadă de timp. La peste doi ani şi jumătate de la emiterea ordinului de sistare al lucrărilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România nu a organizat o nouă licitaţie pentru repararea acestui drum naţional, întrucât nu a reziliat la timp contractul încheiat pentru acest proiect în anul 2008, cu compania Romstrade, constructor aflat în prezent în insolvenţă”, a precizat Rădulescu. Acesta spune că la începutul anului, în timp ce CNADNR susţinea că a deschis o acţiune de reziliere judiciară a acestui contract, pentru a putea organiza o nouă licitaţie pentru finalizarea lucrărilor, administratorul judiciar al insolventei Romstrade afirma că nu a primit nicio citaţie de la tribunal cu privire la rezilierea contractului, dar şi că lucrările nu au continuat întrucât CNADNR nu a obţinut autorizaţia de construcţie şi avizul de mediu pentru acest proiect. “Ultima ştire oficială din partea CNADNR privind acest subiect o avem din această primăvară, când am fost informaţi printr-un comunicat că a fost emisă, pe 17 martie, o Ordonanţă Preşedinţială privind preluarea provizorie a amplasamentului în vederea urgentării demarării unor lucrări de consolidare. Astfel, prin preluarea provizorie a amplasamentului DN 67C, Bengeşti – Sebeş de la firma Romstrade, urmau să fie executate reparaţii de strictă necesitate pentru conservarea lucrărilor şi menţinerea viabilităţii, în vederea asigurării unui trafic rutier în condiţii de siguranţă. Din păcate, cu toată degradarea actuală a drumului, pusă pe seama lucrărilor executate şi neconservate la timp de către antreprenor, nu remarcăm începerea în forţă a reparaţiilor la poduri, podeţe, ziduri de sprijin, rigole, şanţuri sau parapete, ce au o importanţă majoră în protejarea drumului, stabilizarea versanţilor, cât şi în colectarea şi evacuarea apelor”, a adăugat parlamentarul vâlcean. Acesta se teme că, la fel ca şi anul trecut, ar putea trece un nou sezon turistic de vară cu Transalpina închisă, pe motiv că există pericol potenţial de cedare a drumului sub acţiunea traficului. “Această situaţie ar fi o adevărată tragedie pentru unităţile de cazare din vestul şi nordul judeţului Vâlcea, dar şi din Gorj, Alba sau Hunedoara. Riscăm, astfel, să ne confruntăm cu noi mişcări spontane de protest, similare cu cele de anul trecut, când proprietari de pensiuni, hoteluri şi cabanieri au ieşit în stradă şi au ameninţat cu plângeri penale conducerea CNADNR pentru închiderea Transalpinei în plin sezon turistic. În concluzie, cer şi pe această cale autorităţilor responsabile să nu împingă spre faliment sutele de întreprinzători în turism care s-au pregătit pentru fluxul mare de vizitatori din timpul verii şi să-şi concentreze toate eforturile şi resursele pentru finalizarea cât mai grabnică a celor 15% lucrări de reabilitare rămase neefectuate pe Drumul Naţional 67C”, a conchis deputatul.
A.S.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL