Ulmet vrea să rămână judecător la Tribunalul Gorj

745

Judecătorul Stelian Victor Ulmet, de la Tribunalul Gorj, solicită, din nou, menținerea în funcție şi după împlinirea vârstei de pensionare. Cererea de acordare a avizului anual a fost analizată, ieri, în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
”Solicitantul a urmat procedura stabilită prin această hotărâre, iar punctul de vedere exprimat de Colegiul de Conducere al Tribunalului Gorj este favorabil menținerii sale în funcție”, se precizează în nota Direcţiei Resurse Umane.
Trei ani consecutiv, din 2014, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat ca judecătorul Stelian Victor Ulmet să rămână magistrat în exerciţiu şi după împlinirea vârstei de pensionare. Acesta poate fi menținut în funcție până la vârsta de 70 de ani.
În ceea ce privește situația posturilor vacante de judecător la Tribunalul Gorj, la data de 4 aprilie, 45 sunt ocupate, iar opt sunt vacante.
Din datele prezentate rezultă că, în cursul anului 2016, instanța a înregistrat o încărcătură sub media la nivel național, fiecărui magistrat revenindu-i 407 dosare.
Loredana Fîciu

2 COMENTARII

  1. De ce nu se pensionează ? Pt k mai are câteva dosare nerezolvate , înțelegeți ! Omul e afacerist de câțiva ani buni , tot orașul știe ca este asociatul lui Lemnaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here