UM Sadu se poate retehnologiza din vânzarea activelor

574

Uzina Mecanică Sadu va putea utiliza, pentru investiții în retehnologizare, 60% din fondurile obținute în urma vânzării de active, în condițiile în care, în prezent, sumele astfel obținute sunt folosite pentru stingerea datoriilor. Cel puțin asta se prevede într-un proiect de Ordonanță de Urgență, propus de Ministerul Economiei, care ajută astfel companiile de stat din industria de apărare cu mari datorii la stat și care așteaptă de ani buni bani, fără succes, pentru retehnologizare.

Proiectul reprezintă o nouă măsură de sprijin pentru industria de apărare, după ce, la finalul lunii iulie, Ministerul Economiei a propus ca datoriile către buget ale companiilor din industria de apărare aflate în subordinea sa, în valoare de 415,8 milioane lei, să fie amânate la plată până în 2020, când estimează că aceste societăți se vor redresa. “Demersul legislativ are ca scop dinamizarea programelor de investiții la operatorii economici prin utilizarea a 60% din sumele obținute din vânzarea activelor pentru retehnologizarea capacităților de producție pentru apărare. Măsura de aplicare privește operatorii economici care dispun de un plan de restructurare sau reorganizare aprobat în condițiile legii”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Tehnologie depășită și uzată fizic și moral
Măsura este propusă în condițiile în care industria de apărare, excepție nefăcând UM Sadu, unde au avut loc mai multe accidente de muncă soldate cu pierderi de vieți omenești, include în special companii de stat neperformante și dotate cu tehnologie depășită, iar reprezentanții Ministerului Economiei susțin că statul, în calitate de proprietar, nu are bani pentru investiții. “Utilizarea ca ordine de prioritate a sumelor obținute din vânzarea activelor pentru efectuarea de investiții este motivată de insuficiența fondurilor care se alocă cu această destinație pentru industria națională de apărare. Menționăm că actualele dotări ale capacităților de producție pentru apărare sunt uzate fizic și moral”, se arată în documentul menționat. Cu toate acestea, reprezentanții statului insistă că România poate păstra actuala industrie de apărare. “Pe aceste capacități se pot realiza produse și servicii competitive, la standarde de calitate, numai dacă sunt retehnologizate/ modernizate. Obiectivul privind menținerea de către statul român a unor capacități adecvate de producție militară care să permită un grad ridicat de autonomie privind înzestrarea Forțelor Sistemului Național de Apărare a fost stabilit prin Strategia Industriei Naționale de Securitate, avizată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării și aprobată prin HG nr.1157/2013”, precizează proiectul. Statul a mai luat măsuri de sprijinire a industriei de apărare după ce Rusia a anexat Crimeea, decizie considerată ca fiind un factor de deteriorare a climatului regional de securitate. Măsurile au avut, însă, efecte slabe, companiile de stat din sector continuând să fie minate de pierderi, datorii și eficiență redusă. În plus, tehnologia acestor companii este considerată mult depășită de specialiștii din sector.

Fără chior pentru retehnologizare, o recunoaște Ministerul Apărării
În 2014, Guvernul a șters datorii de 1,1 miliarde lei ale companiilor din industria de apărare, însă cu toate acestea o parte din aceste firme “au înregistrat alte obligații neachitate la scadență de natura celor anulate”, a precizat Ministerul Economiei, într-un proiect publicat în luna iulie. Firmele care au datorii sunt: Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Plopeni, Automecania Moreni, Metrom, Uzina Mecanică București, FP Făgăraș, Uzina Mecanică Sadu, Pirochim Victoria, Tohan SA, Carfil SA, Uzina Mecanică Cugir, UM Mija, Dragomirești SA, Electromecanica Ploiești și Arsenal Reșița. Ministerul Economiei precizează că aceste societăți nu au beneficiat de investiții pentru retehnologizare, nici de contracte și comenzi din partea Ministerului Apărării și nici de fonduri de la buget pentru menținerea capacităților de producție pentru apărare. Începând cu anul 2017, bugetul Ministerului Apărării ar trebui să crească la 2% din produsul intern brut (PIB), majorarea vizând în special înzestrarea armatei române cu tehnică modernă de luptă.

Toți prefecții de Gorj au încercat retehnologizări
În ultimii ani, toți prefecții de Gorj s-au lăudat că au cautat soluții pentru retehnologizarea Uzinei Mecanice Sadu! Din păcate, totul a rămas însă la nivel de discuții.
Fostul prefect, Alin Văcaru, s-a și deplasat în Capitală, anul trecut, pentru o întâlnire în acest scop cu managerul Romarm. Acesta a discutat acolo despre găsirea unor fonduri pentru începerea proiectului intens discutat în ultimii ani. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a primit asigurări că în 2015 se vor face demersurile necesare pentru modernizarea şi dotarea uzinei. Din păcate, la jumătatea anului 2016 nu s-a întâmplat nimic la acest capitol și, mai mult, o angajată a murit după un accident de muncă petrecut la UMC Sadu, tot din lipsa retehnologizării.
Este de remarcat că proiectul de retehnologizare a Uzinei Mecanice Sadu este cuprins în strategia națională de apărare a României.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here