Un băiețel și o fetiță, primii născuți ai noului an

500

Un băiețel și o fetiță au venit pe lume la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu. Băiatul s-a născut pe 31 decembrie, iar fetița pe 1 ianuarie, după cum a confirmat managerul Tiberiu Tătaru.

Două familii din județul Gorj au avut parte de un Revelion de neuitat, deoarece au devenit părinţi chiar la cumpăna dintre ani. O fetiță și un băițel au venit pe lume în noaptea dintre ani. “În noaptea de Revelion s-a născut un băiețel de 3400 grame și a doua zi s-a născut o fetiță cu o greutate de 2750 grame. Amândoi sunt sănătoși și urmează să plece acasă împreună cu mamele lor”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Bebeluşii născuți în noaptea dintre ani vor avea mai mult noroc decât cei născuți în restul anului. Tradiția spune că a fi primul născut al Noului An înseamnă o viaţă plină de cadouri şi succes.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here