Una caldă, alta rece pentru primarul de Bîlteni: Fiica promovată în funcţie la PSD, nepotul arestat

656

Gheorghe Păsărin, primarul de Bîlteni, a avut parte de câteva zile fierbinţi înainte şi după ce a fost invitat pentru noi audieri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, loc în care a şi fost reţinut, marţi, pentru patru infracţiuni: fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de spălarea banilor. Asta deoarece edilul liberal numai ce sărbătorise plasarea fiicei sale, Andreea, în funcţia de preşedinte a Organizaţiei de Femei a PSD Bîlteni, mişcare prin intermediul căreia primarul PLR reuşise să îşi angajeze, cu câteva luni în urmă, odrasla la Complexul Energetic Oltenia. Fericirea s-a estompat însă când edilul, alături de viceprimar, nu s-a mai întors de la PCA Craiova, luându-l în arestul din Bănie şi pe fiul cumnatei sale, adică pe nepotul Bogdan Oarfă, şi acesta cercetat pentru evaziune fiscală.

Primarul din Bîlteni este acuzat, în localitate, că s-a folosit de propriul nepot, în vârstă de 31 de ani, pentru a-şi derula afacerile oneroase, tânărul Bogdan Oarfă fiind instruit de unchiul său cum să se sustragă de la plata obligaţiilor la stat. Cel puţin asta au concluzionat procurorii PCA Craiova care i-au reţinut pe amândoi, marţi, anchetatorii stabilind că nepotul edilului, “în calitate de administrator statutar al SC PANMACONS SRL, a înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 11 facturi fiscale emise de SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL(n.r. firma viceprimarului de Bîlteni) ce nu reprezintă operaţiuni reale, cu scopul de a diminua obligaţiile datorate bugetului de stat, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 69.211,80 lei din care 27.684,38 lei impozit pe profit şi 41.527,42 lei TVA”.
Apropiaţii lui Bogdan Oarfă susţin că tânărul nu ar fi cunoscut aceste manevre financiare, el deţinând fictiv funcţia la firma controlată de unchiul său. Acest lucru nu îl absolvă însă pe nepot de răspunderea penală, dovadă că cei doi au ajuns să împartă aceeaşi celulă în arestul IPJ Dolj.

Primarul cumpăra nisip de la firma vicelui
De altfel, procurorii au scos la iveală că edilul Păsărin pusese o adevărată afacere cu bani publici între el, firma viceprimarului şi cea a nepotului, alimentată cu bani din Primăria Bîlteni. Anchetatorii au reţinut astfel că edilul, acuzat de patru infracţiuni “în perioada 29.08.2013 – 22.11.2013, în calitate de primar al comunei Bîlteni şi ordonator principal de credite, a semnat şi aprobat, referatul de necesitate nr. 10977/29.08.2013, comanda nr. 11551/10.09.2013, factura fiscală nr. 333/22.09.2013, anexele nr. 4, 6 şi 8 din 12.11.2013, ordonanţarea de plată şi ordinul de plată nr. 821 din 22.11.2013 prin care a atestat în mod nereal faptul că Primăria Bîlteni a achiziţionat de la SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL, cantitatea de 1800 tone nisip şi transportul aferent, dispunând totodată plata necuvenită către societate în sumă de 82.584 lei.Banii obţinuţi în acest mod au fost introduşi în circuitul legal astfel cu suma virată SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL, s-au achitat obligaţii legale ale societăţii”. Mai exact, primarul a cumpărat fictiv de la firma vicelui nisip în valoare de aproape un miliard de lei vechi, materialul nefiind achiziţionat decât pe hârtie. Viceprimarul, reţinut şi acuzat la rândul său de procurorii PCA Craiova, abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor, a fost cel care a solicitat primăriei achiziţionarea de urgenţă a nisipului care a ajuns să fie cumpărat fictiv de la firma sa.
“În ziua de 29.08.2013, în calitate de viceprimar al comunei Bîlteni, a întocmit referatul de necesitate nr. 10977 prin care solicita achiziţionarea de către Primăria Bîlteni a unei cantităţi de 1800 tone de nisip, cu scopul de a introduce în circuitul economic fictiv SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL, în vederea obţinerii unui folos material necuvenit, ca urmare a semnării şi aprobării de către Păsărin Gheorghe a referatului de necesitate nr. 10977/29.08.2013, a comenzii nr. 11551/10.09.2013, a facturii fiscale nr. 333/22.09.201.3, a anexelor nr. 4, 6 şi 8 din 12.11.2013, a ordonanţării de plată şi a ordinului de plată nr. 821 din 22.11.2013. SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL, fiind societate pe care o administrase şi pe care o controla la 29.08.2013 cu toate că de la data de 12.07.2012 soţia sa, Oprea Cristina Tatiana, devine noul administrator iar de la data de 19.04.2013, societatea este preluată de Geamănu Luminiţa şi ulterior (23.10.2013) de Şerban Constantin (persoane interpuse). Astfel cu suma obţinută SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL, i-au fost achitate obligaţiile legale scop urmărit odată cu întocmirea referatului sus menţionat”, se arată în referatul procurorilor din Bănie.

pasarin insAfacerea, derulată prin interpuşi
De altfel, nu numai nepotul este folosit în afacerea de sustragere a banului public, ci şi soţii Geamănu, ajunşi să fie reţinuţi şi ei în acest dosar pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, complicitate la abuz în serviciu, spălarea banilor şi complicitate la evaziune fiscală. Geamănu Luminiţa şi Ştefan au semnat factura prin care se arăta că firma vicelui pe care aceştia au ajuns să o conducă ar fi furnizat nisipul spre Primăria Bîlteni. Femeia, spun procurorii, “în calitate de administrator, iar cel de-al doilea(n.r. Ştefan Geamănu) în calitate de reprezentant al TRUST TLH CONSTRUCT SRL, în ziua de 22.09.2013 au emis şi semnat factura fiscală cu seria şi nr. 333, prin care atestă în mod nereal că au livrat Primăriei Bîlteni, cantitatea de 1800 tone nisip şi transportul aferent în valoare de 82.584 lei. Bani obţinuţi de la Primăria Bîlteni în urma tranzacţiei ce nu a avut loc, au intrat în circuitul legal, fiind achitate cu aceştia obligaţii legale ale societăţii, la data de 22.11.3013. În aceeaşi calitate, cei doi în luna septembrie 2013, au emis şi semnat un număr de 11 facturi fiscale, ce nu reprezintă operaţiuni reale în valoare de 214.554 lei, pentru servicii aferente lucrărilor de execuţie a unei staţii de epurare a apelor uzate din oraşul Rovinari, facturi ce au fost înregistrate în contabilitatea SC PANMACONS SRL, producându-se în acest mod un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 69.211,80 lei din care 27.684,38 lei impozit pe profit şi 41.527,42 lei TVA”.

Şi-a băgat şi promovat fata în PSD
Afacerile oneroase prezentate mai sus şi depistate de procurorii din Craiova nu sunt singurele matrapazlâcuri gândite şi puse la cale de primarul de Bîlteni, fost penelist şi în prezent membru al PLR. Gheorghe Păsărin a făcut tot posibilul să se folosească de PSD pentru a-i asigura fiicei sale, Andreea Denisa, pe care o făcuse în acte şi patroana unei ferme, un loc călduţ de muncă. Aceasta a fost angajată, pentru şase luni, la CEO, mai exact prestând ca economist la UMC Peşteana, perioada determinată la locul de muncă finalizându-se luna viitoare.
Primarului nu i-a fost de ajuns că o făcuse cu serviciu pe odrasla Andreea Păsărin, că i-a indicat acesteia să se înscrie în PSD Bîlteni, şi chiar să candideze pentru funcţia de preşedinte a organizaţiei locale de femei.
De altfel, tânăra de 25 de ani, a ajuns în week-end să fie aleasă în această funcţie politică, la câteva zile după, tatăl acesteia şi verişorul fiind reţinuţi de procurori pentru fapte penale grave.

Cei cinci urmăriţi penal au fost prezentanţi, miercuri, Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Din cercetările anchetatorilor a reieşit că, în perioada 2013 – 2015, persoanele vizate ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale unor societăţi comerciale achiziţii publice ce reprezintă operaţiuni fiscale nereale. De asemenea, sumele de bani provenite din infracţiuni erau introduse în circuitele financiare ale unor societăţi comerciale. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de peste 2,8 milioane de lei. În lipsa primarului şi a viceprimarului din Bîlteni, la cârma primăriei a fost pus secretarul instituţiei, cei doi aleşi locali riscând suspendarea din funcţie.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here