Universitarul Chirițescu la Craiova: “Suntem săraci, mult mai săraci decât în poeziile ceauşiste!”

693

Profesorul de economie Dorel Chiriţescu, din cadrul UCB Târgu-Jiu, a afirmat, duminică, la Craiova, unde a susţinut conferinţa cu tema “Depopularea României – cauze şi efecte”, că fenomenul depopulării este cea mai mare problemă pe care o are țara noastră în acest moment. În opinia acestuia, cauzele migraţiei populaţiei din România sunt de ordin economic şi cultural. “Este vorba de cauze economice, în primul rând. Suntem săraci, suntem mult mai săraci decât în poeziile ceauşiste”, a precizat, în acest cadru, universitarul.

„Da, avem o mare problemă şi, din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai mare problemă pe care o are România în acest moment. Nu avem mari probleme din punct de vedere economic, pentru că într-un fel sau altul noi suntem obişnuiţi să ne gestionăm şi sărăcia şi bogăţia. Nu avem mari probleme din punct de vedere politic, pentru că până la urmă politica la noi este ca şi creştinismul, foarte veselă, adică o luăm ca atare şi ne uităm seara la televizor cum ne uitam în alte vremuri la Cascadorii râsului. Nu avem probleme de stabilitate internă, nu avem probleme de populaţii, de asimilări de tip cultural ciudate, în schimb avem o mare problemă, cea a depopulării României”, a spus Chiriţescu, care a conferenţiat la Teatrul Naţional din Craiova în cadrul „Întâlnirilor SpectActor”, care se desfăşoară din 2009. Dorel Chiriţescu a afirmat, de asemenea, că migraţia este un fenomen „pe care nu îl inventăm noi acum: oamenii emigrează şi imigrează, îşi caută teritorii în istorie”, însă dincolo de acest aspect nu este un fenomen de mare amploare pentru o naţiune, pentru că oamenii îşi doresc de fapt să trăiască acasă, în spaţiul cultural şi de civilizaţie în care s-au născut, în matricea lor şi unde îşi pot găsi cu adevărat fericirea, „pentru că un om cu adevărat fericit nu este decât în cultura şi religia lui”.

Plecarea de acasă
“În general, popoarele nu pleacă de acasă. Numai că noi, iată, plecăm de acasă. Acesta este marele paradox pe care noi îl trăim azi, acela că noi, românii, plecăm de acasă. Media plecărilor dintr-o ţară în general se situează cam între 5 şi 10% (plecări, veniri), numai că noi am pierdut, după 2007, 25% şi pierdem în continuare masiv populaţie şi suntem un caz particular”, a mai afirmat profesorul de economie. “Avem ceea ce ne trebuie, dar nu suntem bogaţi şi, mai ales, dincolo de asta, nu avem capacitatea de a mobiliza factorii de producţie, de a impune competitivitate şi a însemna ceva în concurenţă din punct de vedere economic. Evident că există cauze multiple pentru care suntem aşa, dar cea mai importantă dintre ele este aceea că suntem un popor marginal în această parte a Europei. (…) O altă cauză este de ordin cultural: se pleacă din România, pentru că noi suntem într-un război româno-român şi trebuie să recunoaştem: nu ne mai dăm „bună ziua” ca altădată, nu mai suntem atât de solidari între noi, cum eram altă dată. Suntem cu adevărat răi între noi şi este de cercetat de unde vine această răutate reciprocă. Vieţile noastre stau sub acest semn al urii şi personal fac un exerciţiu teribil zilnic să nu intru acolo şi în România e foarte greu să nu intri în acest război în care fiecare se războieşte cu fiecare. O altă cauză este dezvoltarea fascinaţiei faţă de Occident în perioada de dinainte de 1989 datorată şi acestei inferiorităţi de ordin civilizaţional, acestui colţ în care am fost împinşi după 1945, de atrocitatea cu care comunismul a fost impus în România unde nu s-a permis nimic, mai ales în ultimul deceniu”, a completat prof.univ.dr. Chiriţescu.

Efectele depopulării
Acesta a precizat că efectele depopulării sunt foarte grave de ordin economic şi cultural, cum ar fi apariţia asimetriilor foarte mari în zona forţei de muncă, pentru că “să nu mai găseşti un zugrav sau un instalator la tine în ţară este ca şi cum ţi-ar pleca gospodarul din propria gospodărie”. “Tot aud spunând că România recuperează decalaje faţă de UE. Nu recuperează nimic, pentru că nu recuperează atât din creşterea PIB-ului real, cât prin plecarea populaţiei. Noi, economiştii, facem o prostie că raportăm PIB-ul la numărul de cetăţeni şi spunem: avem 20.000 euro PIB/cap de locuitor. Da, dar prin plecarea locuitorilor există această creştere. Economia se produce cu oameni, iar oamenii sunt principalul mijloc şi scop al unei lumi, ei sunt cei care mobilizează şi ei sunt esenţa a ceea ce înseamnă economia şi capital economic şi ei dezvoltă capitalul social. Nu avem oameni, nu avem nimic, iar prin pierderea oamenilor putem pierde totul. Efectele sunt şi de ordin cultural, pentru că ne putem depersonaliza ca naţie, putem pierde ceea ce Claude Levi-Strauss numeşte pattern cultural, ne putem pierde sufletul neamului românesc cum spunea C.Rădulescu-Motru”, a subliniat Dumitru Chiriţescu.

România își pierde sufletul!
Potrivit acestuia, în acest exod în care pleacă elite şi tineri care nu se mai întorc, România pierde „sufletul neamului românesc”, pierde cultura, bagaj informaţional, pierde trecutul şi pierde viitorul, “pentru că acei oameni odată plecaţi nu se mai întorc înapoi, la modul masiv vorbind”. Născut în anul 1965, Dorel Dumitru Chiriţescu este decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Este colaborator al revistei ‘Dilema veche’, unde ţine rubrica ‘Viaţa de capital’. Cel mai recent volum al său este „Capitalismul, o dezbatere despre construcţia socială occidentală’, Editura Institutul European, Iaşi, 2016.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here