Unul, trei ori patru pentru viitorii pensionari! Opt salarii pentru angajații CEO care pleacă singuri din companie

523

În cadrul Comisiei Mixte care a avut loc, luni, la sediul Diviziei Miniere, ședința fiind una tensionată, s-au negociat dur criteriile de disponibilizare și pachetele salariale compensatorii pentru cei care vor pleca, anul acesta, din unitate, forțat sau la cerere. Cei care vor pleca la cerere vor primi, potrivit celor decise, ieri, opt salarii compensatorii, în timp ce angajații care mai au între 1 și 2 ani până la pensionare vor primi între 1 și 4 lefuri. Un singur salariu vor lua angajații CEO, care mai au doar un an până la pensionare, în timp ce salariații care mai au doi ani vor beneficia de 3 sau 4 lefuri, în funcție de cele două semestre în care vor împlini vârsta necesară. În următoarea ședință a Comisiei Mixte, care va avea loc pe 25 mai 2016, se vor analiza solicitarile privind acordarea ajutoarelor pentru boli grave și incurabile.
A.S.

1 COMENTARIU

  1. BĂI cretinilor pentru cei care vor sa plece la cerere doar 8 salarii fara venit de completare si somaj adica vreo 17500 LEI fix nimic in timp ce pensionabilii primesc doi ani venit de completare plus somaj plus 3-4 platii compensatorii adică 45000 de lei . Asta este echitate prostilor tot aia care iasa la pensie cu bani multi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here