Urmărit internațional, prins în sala de judecată

597

Dumitru Daniel Florin, un bărbat de 29 de ani, din Târgu-Cărbunești, a fost reținut, ieri, în timp ce se afla la Tribunalul Gorj. Acesta era dat în urmărire internațională pentru trafic de droguri, iar pe numele său a fost emis și un mandat de arestare preventivă în lipsă. Tânărul se prezentase în fața instanței la propriul proces, în care sunt implicate și câteva rude ale acestuia, însă a fost observat la timp de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Gorj și de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. În total, opt persoane au fost trimise în judecată sub acuzația că, începând cu luna ianuarie 2015, ar fi achiziţionat cantităţi importante de medicamente care au în componenţă substanţe cu conţinut stupefiant, acestea fiind procurate de la diferiţi distribuitori de medicamente, precum şi din farmacii, de pe raza judeţelor Sibiu, Alba, Hunedoara şi Vâlcea. Drogurile erau duse în Norvegia. ”Comercializau în străinătate medicamente cu conținut stupefiant. Era trimis în judecată pentru trafic de droguri. S-a obținut mandat european de arestare pus în executare într-o primă fază de autoritățile norvegiene, care ulterior l-au pus în libertate. Mandatul a rămas neexecutat, așa că l-am pus noi în executare de îndată ce l-am găsit aici. Venise la tribunal, întrucât era termen chiar în dosarul în care sunt și alți frați sunt trimiși în judecată. Nu avea încotro, până la urmă tot era prins. L-au reținut autoritățile norvegiene, l-au încarcerat și apoi i-au spus să vină cum se vine la controlul judiciar la noi, dar el nu a respectat acest termen. Îl căutau și autoritățile din Norvegia, dar și noi. Este în arestul IPJ, iar miercuri va fi prezentat la judecători, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă”, a declarat procurorul-șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Gorj , Vasile Popescu.

Percheziții încheiate cu mii de pastile confiscate
Procurorii DIICOT au efectuat, anul trecut, mai multe percheziții în Gorj pentru depistarea celor acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat. Așa ar fi descoperit că medicamentele erau ascunse în autoturisme special compartimentate și erau scoase din ţară, cu destinaţia finală Norvegia şi Suedia, ”în scopul folosirii ca droguri în combinaţie cu alte substanţe, cu preţuri cuprinse între unu și trei euro pe comprimat”. „Cu ocazia acţiunii flagrante care a avut loc pe raza oraşului Târgu-Jiu a fost găsită cantitatea de 6.000 de pastile ce au în componenţă substanţe cu conţinut stupefiant. Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate 18.750 de pastile cu conţinut stupefiant, precum şi suma de 40.000 de lei“, se precizează într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here