Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, realizată peste 33%

749

Bogdan Bratu, directorul DRDP Craiova, a verificat, miercuri, stadiul de execuție al Variantei de ocolire a municipiului Târgu-Jiu. La vizita pe teren a fost prezent și Aurel Popescu, primar interimar al municipiului, dar și reprezentanți ai Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu. Lucrările sunt în plină desfășurare, stadiul execuției fiind de peste 33%. Se dorește ca până la sfârșitul acestei veri să se finalizeze legătura între DN 66 și DN 67D, pentru a elibera zona de sud a orașului de traficul greu.

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu este realizată într-un procent de peste 33%, însă lucrările înaintează cu dificultate. “Suntem blocați din lipsa planurilor parcelare și nu putem dezmembra proprietățile care fac parte din extravilan și intravilan și automat nici proprietarii care au intravilan și extravilan. Reprezentanții CNAIR și cei ai ANCPI au decis să modifice protocolul pe care îl aveau pentru a putea face plan parcelar doar pe zona afectată”, a confirmat Cristian Tudor, reprezentantul SDN Târgu-Jiu.
Proiectul variantei de ocolire a municipiului Târgu-Jiu presupune construcţia a 19,957 km de drum, a patru poduri, a opt pasaje şi a trei intersecţii la nivel. Valoarea totală a proiectului este de 96.651.483,87 de lei din care valoarea totală eligibilă este de 74.424.126,80 de lei. Contribuţia Comisiei Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională este de 85% din valoarea totală eligibilă a Proiectului respectiv 63.260.507,78 de lei, restul sumei fiind asigurat de la Bugetul de Stat.

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu presupune realizarea unui traseu rutier atât prin estul oraşului, cât şi prin vestul acestuia: varianta est (cei mai mulţi kilometri de centură) va asigura legăturile între Filiaşi (DN66), Râmnicu Vâlcea (DN67) şi Petroşani (DN 66) şi are o lungime de 14,9 kilometri. Varianta vest asigură legăturile între Filiaşi (DN66), Drobeta Turnu Severin (DN67) şi Băile Herculane (DN 67D) şi are o lungime de cinci kilometri. În proiect sunt cuprinse lucrări de amploare, precum poduri peste Jiu, Amaradia şi calea ferată, dar şi două pasaje supraterane, ce vor trece peste Drumul Naţional 67. Varianta va fi construită pe DN 66, care traversează municipiul Târgu-Jiu de la sud la nord, precum şi pe drumul naţional secundar DN 67 D, incident în nord-vest. Termenul pentru finalizarea centurii Târgu-Jiu, amplasată pe DN66, va fi de doi ani, la care se adaugă o perioadă similară pentru notificarea defecţiunilor.

Șeful DRDP Craiova, în vizită de lucru la Târgu-Jiu
Bogdan Bratu, directorul DRDP Craiova, a verificat, miercuri, stadiul de execuție al Variantei de ocolire a municipiului Târgu-Jiu. La vizita pe teren a fost prezent și Aurel Popescu, primar interimar al municipiului, dar și reprezentanți ai Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu. Bratu Bogdan va lansa o invitație ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, de a vizita șantierele de pe raza SDN Târgu-Jiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here