Vasile Râbu are probleme cu căldura

405

vasile rabuVicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Vasile Râbu crede că sistemul de încălzire centralizată din Motru ar trebui reabilitat şi în direcţia reglementării producerii de agent termic în perioadele în care temperatura mediului exterior este ridicată, datorită circulaţiei curenţilor de aer în atmosferă.

Râbu ne-a declarat: „avem o centrală termică învechită, dar şi manageri fără iniţiativă. După cum aţi văzut, când a fost frig n-au putut da căldură, iar acum, când este foarte cald, nu au soluţie de raţionalizat producerea agentului termic. Lumea se plânge că este mult prea cald în casă şi că, în condiţii de criză şi UATAA şi familiile motrenilor aruncă banii pe fereastră. Dacă s-ar găsi soluţii de utilizare a căldurii într-o seră sau în alte direcţii, cheltuielile ar putea fi reduse şi beneficiul ar fi mai mare. Aşa, dacă nu oprim caloriferele, trebuie să dormim cu geamurile deschise şi ne mai putem şi îmbolnăvi pe deasupra”.

Poziţia oficialului gorjean este una critică, în condiţiile în care, în toată lumea soluţiile ingenioase au prioritate. Soluţia SC UATAA SA a fost contractarea unei dezvoltări aproape utopice cu firma lui Mario Fabbri, contract pentru care au apărut deja litigii, ceea ce dovedeşte că managementul de la SC UATAA SA Motru este cel puţin defectuos, dacă nu păgubos.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here