Venitul lunar de completare pentru disponibilizaţii CEO depăşeşte 12,6 milioane de lei

598

Disponibilizările colective de la Complexul Energetic Oltenia sunt în linie dreaptă. Deja proiectul de Hotărâre de Guvern a fost publicat la finalul săptămânii trecute pe site-ul Ministerului Energiei, el arătând că 12,602 milioane lei vor fi alocaţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2015 pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Complexul Energetic Oltenia. La data elaborării Planului de disponibilizare, respectiv 28 februarie 2015, CEO avea un număr de 18.424 de salariaţi. Prin planul de disponibilizare ca urmare a restructurării, reorganizării şi eficientizării societăţii se propune concedierea a 2.133 de salariaţi.

În proiectul de buget de venituri şi cheltuieli este prevăzut consumul de bani cu plăţile compensatorii, potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă. Influenţa asupra bugetului asigurărilor pentru şomaj a venitului de completare, aferent salariaţilor propuşi pentru disponibilizare, este de aproximativ 48.162 milioane lei, din care 12.600 milioane lei în anul 2015. Concedierea celor 2.133 de angajaţi, număr redus între timp, se va realiza într-o singură etapă. “Motivul care a condus la necesitatea disponibilizării de personal este eficientizarea activităţii acestei societăţi ţinând cont de actuala conjunctură economico-financiară a societăţii. Astfel, s-au evidenţiat o serie de factori care au influenţat rezultatele societăţii în perioada 2012 – 2014, dintre care se evidenţiază: scăderea consumului brut de energie electrică sub impactul crizei economice şi al contractării sectorului industrial (…) reducerea preţurilor medii de vânzare a energiei electrice la producător pe principalele componente ale pieţei angro de energie (…), creşterea preţului certificatelor de CO2 de la 4,65 euro/EUA în data de 7 ianuarie la 7,14 euro/EUA în data de 30 decembrie 2014; implementarea instalaţiilor pentru conformare la condiţiile de mediu, fapt ce a condus la o creştere a costului de producţie, afectând competitivitatea şi excedentul de personal, comparativ cu baza de producţie utilă, atât în activitatea energetică, cât şi în activitatea de minerit.
Astfel, la nivelul anului 2014, ponderea cheltuielilor de exploatare reprezintă circa 27% în totalul cheltuielilor de exploatare, circa 52% în costul tonei de cărbune şi circa 15% în costul MWh” se menţionează în Nota de fundamentare a proiectului de HG.

Nu există optimism pentru creşterea veniturilor CEO
Documentul mai semnalează că, întrucât nu există premise, în perioada următoare, pentru creşterea veniturilor la un nivel care să poată susţine actuala structură organizatorică, pe lângă celelalte măsuri de reducere a costurilor în vederea redresării activităţii, Complexul Energetic Oltenia trebuie să implementeze un amplu program de restructurare şi reorganizare, care presupune menţinerea în funcţiune a capacităţilor de producţie eficiente, redimensionarea numărului de personal în funcţie de necesarul optim care să asigure funcţionarea în siguranţă a capacităţilor menţinute în funcţiune. Societatea Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţată prin fuziunea prin contopire a Societăţii Complexul Energetic Rovinari, Societăţii Complexul Energetic Turceni, Societăţii Complexul Energetic Craiova şi Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Domeniul principal de activitate al acestei societăţi este producţia de energie electrică şi termică, transportul şi distribuţia energiei termice. Capitalul social al Complexului Energetic Oltenia este în valoare de 1.270.318.090 de lei, divizat în 127.031.809 acţiuni cu o valoare nominală de 10 lei fiecare.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here