Viceprimarul de Fărcăşeşti, intrat în vizorul ANI, a demisionat

475

Vasile Mihai, viceprimar de Fărcăşeşti şi sub PDL şi sub PSD, şi-a dat demisia din funcţie, la începutul acestei săptămâni, consilierii punând-o în locul rămas vacant pe Ileana Purcărin, angajată a Complexului Energetic Oltenia şi membră a PSD Gorj, din ultimul val. Fostul viceprimar a rămas simplu consilier local, renunţarea sa la scaun având însă legătură şi cu faptul că, luna trecută, Agenţia Naţională de Integritate a comunicat că Vasile Mihai s-a aflat, în 2013, timp de două luni, în stare de incompatibilitate. Fostul vice a menţionat însă, în demisie, că a renunţat la funcţie din motive personale.

Fostul viceprimar de Fărcăşeşti a făcut echipă bună cu primarul Dănuţ Bălu, şi când edilul era interimar pe post şi după ce cetăţenii localităţii l-au uns în funcţie, prin vot. De altfel, Vasile Mihai şi Bălu au fost ambii membri în PDL Gorj, iar când edilul a trecut la PSD, în octombrie 2014, viceprimarul a făcut acelaşi lucru. PSD Gorj a avut de câştigat în urma acestei mişcări politice, obţinând majoritatea în Consiliul Local, unde a dobândit peste noapte opt consilieri locali. Printre cei opt s-a aflat şi Ileana Purcărin, angajată a CEO, care astfel a trecut de la PDL la PSD. Acum aceasta va lucra exclusiv pentru Primăria Fărcăşeşti, de marţi făcând echipă la cărma primăriei cu edilul Dănuţ Bălu.
De altfel, sub un Consiliu Local majoritar PSD, în comună s-au aprobat şi derulat investiţii importante.
În ceea ce îl priveşte pe fostul viceprimar, acesta poate să-şi demonstreze, prin contestaţie, nevinovăţia în conflictul cu ANI.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here