Vizită ministerială la baza Salvamont de la Rânca

521

În cadrul vizitei de lucru efectuate marţi, 6 iunie, în judeţul Gorj, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a acceptat invitaţia de a fi oaspetele salvamontiştilor gorjeni pe care i-a vizitat în baza de salvare și intervenţie Salvamont din staţiunea Rânca, unul dintre cele mai moderne obiective de acest gen din ţară.

În cadrul vizitei, au fost prezentate cele patru circuite de acces şi funcţionalitate ale bazei, cel medical folosit doar pentru accidentaţi către cabinetul medical, circuitul pentru aparţinători sau turişti către punctul de informare turistică şi sala de aşteptare, circuitul pentru salvatori şi circuitul pentru personalul administrativ. De asemenea, au fost prezentate echipamentele de intervenţie şi salvare, ambulanţele salvamont, câinele Recco de salvare din avalanşă, dispeceratul de preluare a apelurilor de urgenţă şi de coordonare a acţiunilor de salvare, precum şi o demonstraţie practică a aplicaţiei Salvamont-Vodafone, pentru telefoanele mobile. De asemenea, în cadrul discuţiilor purtate, directorul Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România a făcut şi o prezentare a tot ceea ce înseamnă, în acest moment, Salvamont România, dezvoltarea deosebită pe care această activitate o are la nivel naţional în ultimii ani, precum şi problemele cu care activitatea se mai confruntă încă.
Îmbucurător a fost faptul că toată discuţia a început de la recunoaşterea, de către toţi cei prezenţi, a necesităţii şi a importanţei acestei activităţi pentru domeniul turistic, pentru toate problemele prezentate fiind analizate variante şi identificate posibilităţi de soluţionare. Totodată, s-au purtat discuţii despre viitoarea Lege a turismului, masterplanul naţional pentru investiţii în turism, s-au stabilit proiecte comune pentru viitor, atât Ministerul Turismului, cât şi autorităţile publice locale având acelaşi obiectiv, siguranţa turistului şi oferirea de servicii specifice domeniului de cea mai bună calitate. La toate aceste discuţii au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, prefectul judeţului, Ciprian Florescu, deputatul Mihai Weber şi senatorul Florin Cârciumaru, persoane implicate activ în organizarea și susţinerea pe plan local, respectiv, pe plan naţional, a activităţii salvamont.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here