Vulpe a ratat transferul de la Husnicioara, la Cariera Lupoaia a fost promovat Sică

675

Conducerea Diviziei Miniere a Complexului Energetic Oltenia a schimbat, ieri, pe ultima sută de metri, decizia privind numirea provizorie, în fruntea Carierei Lupoaia, a lui Viorel Vulpe, șeful unității miniere de la Husnicioara. Daniel Antonie a comunicat în scris noua decizie, luni după-amiaza, Sucursalei Motru-Jilț, care la rândul ei a trimis-o la Lupoaia. Potrivit documentului, provizoriu, la cârma acestei cariere din Motru a fost numit adjunctul lui Dumitru Dobrițan, Stelian Vasile, cunoscut în rândul salariaților drept “Sică”.

Începând de ieri, șeful Carierei Lupoaia a CEO, Dumitru Dobrițan, a fost promovat director adjunct al Sucursalei Motru-Jilț, acesta participând însă de dimineața la întâlnirea cu subalternii. Dobrițan a plecat, potrivit angajaților de la Lupoaia, cu ochii în lacrimi de la unitate, fiind mulțumit de colectivul avut și de relația excelentă pe care a avut-o cu angajații. Cârma unității a lăsat-o fostul șef, adjunctului său, până la primirea a noi ordine. Acestea au venit, însă, pe fax, luni la ora 13.00, când unitatea era anunțată dinspre Sucursală că oficialii Diviziei Miniere au decis ca transferarea mult vehiculată a lui Viorel Vulpe de la Husnicioara în Motru să nu se mai facă, deocamdată. Divizia Minieră anunța în schimb că șef de carieră va rămâne, provizoriu, Stelian Vasile.

Minerii au vrut un profesionist din rândul lor
Numirea a bucurat salariații, mai ales că, la final de săptămână, angajații au ajuns să fie tensionați și nemulțumiți de zvonul potrivit căruia la șefia Carierei Lupoaia urma să fie transferat Viorel Vulpe, șeful carierei Husnicioara. Minerii de la Lupoaia se considerau deja cobai ai Diviziei Miniere o dată cu zvonul că șef le va deveni Vulpe, cunoscut pentru comportamentul său neadecvat cu subordonații, comportament manifestat și susținut de salariați ai Carierei Jilț. Minerii îl vroiau pe Sică, pe care îl consideră de-al lor, noul șef fiind la curent cu problemele unității, respectivul fiind apropiat și respectat de angajați.

Vulpe, ținut pe loc
Conducerea Diviziei Miniere a arătat, ieri, că ține cont de doleanțele salariaților de la Lupoaia, stopând, cel puțin pentru moment, numirea lui Vulpe ca șef al acestei cariere.
“În numele salariaților de la UMC Lupoaia țin să-i mulțumesc șefului Diviziei Miniere pentru poziția luată în legătură cu conducerea provizorie a acestei cariere din Motru, domnul Daniel Antonie arătând că îi pasă de părerea minerilor de aici, în privința vehiculatei numiri a lui Viorel Vulpe. Știu că decizia a avut la bază și faptul că unitatea de la Lupoaia este productivă și de o importanță majoră față de situația actuală din Complexul Energetic Oltenia, referitor la lipsa de cărbune. Sper ca domnul Antonie să se gândească și să rezolve și situația personalului care trebuie redistribuit, existând carențe în producție, dar și a salariazării acestor oameni. Mulți angajați de la Cariera Lupoaia au din păcate aceleași salarii din 2008”, a declarat Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 de la Cariera Lupoaia.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here