Actualitate

Zeci de angajați ai CEO, în greva foamei

 | 25 octombrie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Aproximativ 40 de sindicalişti din cadrul Sindicatului Mine Energie Oltenia au intrat, ieri dimineață, în greva foamei.
Aceștia au protestat în faţa sediului companiei, solicitând ca, începând cu data de 1 decembrie, toţi angajaţii CEO să beneficieze de creşteri salariale, în mod egal, dar şi un fond de promovare.

Semnatura eletronica CertDigital


Sindicaliștii au fost nemulțumiți de faptul că managerul CEO a plecat în Capitală și nu a purtat discuții cu protestatarii.
”Dacă acesta consideră că sunt mai importante participările la simpozioane, în hoteluri de lux, în țara asta, ca să te duci să te lauzi cu rezultatele oamenilor, consideră că asta e prioritatea. Să ne spună și nouă ce a făcut pentru această companie? Mi se pare inadmisibil să te trateze în modul acesta, să te duci la simpozioane să te lauzi cu rezultatele. 99 % e meritul salariaților. Nu are niciun merit, managementul e dezastruos. Au fost oamenii care au muncit și natura. Solicităm creșteri salariale de la 1 decembrie și fond de promovare, pentru eliminarea discrepanțelor, cu încadrarea în fondul de salarii existent”, a declarat Gabriel Căldăruşe, preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia.
Prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu, a mers în rândul protestatarilor și le-a transmis că nu este un moment potrivit pentru grevă, pentru că managerul CEO este plecat din județ. “Nu este un moment foarte potrivit, pentru nu este prezent aici”, a spus Ciprian Florescu. Protestatarii i-au răspuns că sunt dispuși să îl aștepte.
Sorin Boza a anunțat că se află în București, pentru a participa la o ședință a Ministerului Energiei.


“Eu sunt la minister și nu mă justific unde mă duc în fața sindicatelor. Am ajuns să cer voie sindicatului SMEO? Sunt la minister, la ședința de strategie. Sunt supărați că mă duc la simpozion și dacă mă duc, nu mă duc pentru mine, mă duc pentru companie. Nu înțeleg rostul acestor revendicări, pentru că, ieri, a fost ședință comună, sindicate-administrație, în care s-a agreat de către toată lumea semnarea acestui act, acord privind programul de lucru și acordarea sumelor prevăzute în hotărârea de Guvern, în ceea ce privește plata orelor suplimentare. S-a semnat cu toate patru federațiile, inclusiv SMEO a fost acolo”, a declarat Sorin Boza. În prezent, compania are peste 13.000 de angajați.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL