Zeci de persoane blocate după o viitură pe Olteț

649

Situație dificilă, ieri, în zona montană a comunei Polovragi, zeci de persoane rămânând blocate după o viitură puternică produsă în zorii zilei pe râul Olteț. La munte a plouat abundent încă de duminică noaptea, iar, ieri, nivelul râului a crescut de câteva ori, apa rupând tot ce a întâlnit în cale, inclusiv porțiuni din drumul forestier recent modernizat de ocolul silvic din localitate. Ruperea drumului care porneşte din zona peșterii Polovragi și merge până sus în munte a fost de fapt problema principală a zilei pentru că pe traseul de vreo 30 de kilometri erau campați din weekend zeci de turiști. Lor li s-au adăugat cei urcați la munte pentru a strânge ciuperci, pe toți prinzându-i viitura și ploaia puternică.
Alarma a fost dată de dimineață de unul dintre turiștii care a coborât de pe munte și a anunțat autoritățile de faptul că apele umflate au rupt drumul de acces. Primarul Gheorghe Epure spune că turiștii fuseseră avertizați încă de duminică seara de pericolul care îi așteaptă, dar cei mai mulți au ignorat avertismentele autorităților. “Duminică seara, a mers un reprezentant al nostru, împreună cu pădurarul și cu un polițist pentru a le spune celor care erau campați pe marginea drumului că e posibil să vină ploi puternice și astea pot duce la formarea unei viituri. Un turist a venit de dimineață la noi și ne-a spus că e rupt drumul și că nu mai poate coborî nimeni din munte. Am mers cu el, cu mașina Primăriei, am coborât câteva persoane care au dorit să vină cu noi. Unii au rămas și după aceea pe munte pentru că au mașinile blocate acolo. Am promisiune de la Consiliul Județean, de la Prefectură, că, de marți, vom fi ajutați cu utilaje cu care să încercăm să refacem drumul pentru că altfel mașinile nu vor putea fi coborâte. Este un drum pe care cei de la Silvic încearcă de ani de zile să îl modernizeze cu fonduri nerambursabile și de câte ori sunt gata cu el și se pregătesc de recepție vine o viitură care îl rupe și trebuie să reia toată munca de la capăt”, spune primarul din Polovragi. Ieri pe zi alarma s-a dat și la Serviciul Public Salvamont Gorj, care a intervenit cu două ambulanțe proprii pentru a-i prelua pe turiștii rămași pe munte în zonele izolate.
Salvamontiștii au trebuit să îi treacă pe turiști prin zone împădurite, fără să existe vreo potecă, nici mașinile lor neputând înainta decât până la limita unde drumul era încă deschis circulației. Acolo unde apa a rupt totul nimeni nu a mai putut înainta decât pe jos, prin pădure, până la turiști fiind de mers kilometri întregi.
Proprietarii unor mașini au rămas în pădure pentru a păzi autoturismele, ei menționând că au mers în sat în cursul zilei și și-au făcut provizii pentru a putea sta în pădure pentru următoarele zile.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here