Actualul preşedinte al CJ Gorj, regrete după decesul lui Mischie

719

Trecerea în nefiinţă a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, a stârnit reacţii de regret printre liderii politici din judeţ. Cosmin Popescu, actualul şef al judeţului, spune că va purta discuţii cu familia îndoliată în vederea organizării unor posibile manifestări. “În primul rând, transmit condoleanţe familiei îndoliate. Am colaborat cu Nicolae Mischie, care şi după ce nu a mai fost preşedinte de Consiliu Judeţean s-a implicat activ în viaţa socială şi politică a judeţului Gorj. A reprezentat un reper pentru Partidul Social Democrat şi pentru administraţia judeţului Gorj.  Trebuie să îi recunoaştem meritele şi aş enumera Universitatea “Constantin Brâncuşi”, reabilitarea Teatrului “Elvira Godeanu” şi inclusiv drumul ce leagă Târgu-Jiu de Râmnicu Vâlcea. Dumnezeu să-l odihnească! În ceea ce priveşte organizarea anumitor manifestări, familia va decide. A rămas să discutăm cu familia şi să hotărască ce este de făcut pentru că trebuie să cinstim aşa cum se cuvine memoria unui om care a reprezentat foarte mult pentru judeţul Gorj”, a declarat preşedintele CJ Gorj, Cosmin Popescu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here