Acuzații de adulter sub acoperișul Spitalului Motru! – Doctorii Catană, la un pas de divorț pentru infidelitate

2926

Șefa Secției de Ginecologie a Spitalului Orășenesc Motru, Elena Catană, ia în calcul separarea de soțul său, dr. internist, Ion Catană. Cel puțin asta se vuiește prin localitate, după ce soția încornorată nu s-ar mai fi ferit să-și acuze, chiar și la serviciu, soțul, medic internist în unitatea spitalicească, de o presupusă infidelitate. Deși relația medicului cu o asistentă ar fi avut o vechime de trei ani, spun surse medicale, abia cu o lună în urmă tensiunile dintre cei doi soți au atins cote maxime.

Problemele de cuplu din familia Catană au trecut, în ultima perioadă, dincolo de porțile Spitalului Motru, în comunitatea mică ajungându-se să se discute, dacă cei doi medici, care au împreună o vilă în oraș, vor divorța sau nu. Pe marginea căsniciei doctoriței Catană au ajuns să se țeasă astfel diferite bârfe, cum este și cea potrivit căreia “ginecoloaga ar fi fost înjunghiată de soțul infidel în urma unor discuții serioase, marți seara, când a fost luată de la domiciliu cu o ambulanță. Soțul infidel consumase alcool”.
Persoanele apropiate cuplului au negat însă, ieri, pentru Gorjeanul că doctorița ar fi suferit vreo rană în seara indicată. “Doamna doctor este bine, sănătoasă, am văzut-o chiar azi(n.r. ieri). Nu a fost nicio ceartă, marți seară, cel puțin nu la domiciliu, și nicio înjunghiere. Nimeni nu a auzit nimic pe stradă. Lumea vorbește mult și prost. Dânșii au ceva probleme în cuplu, se cunoaște că se discută între ei de un posibil divorț, se știe asta în spital, dar sunt doi intelectuali care nu au ajuns să facă din problema lor de familie deliciul comunității. Oamenii s-or fi certat, ca orice familie, dar, nu s-a tăiat nimeni. Se discută de infidelitate între cei doi, corect, dar lucrurile se vor tranșa cum doresc respectivii”, a declarat, ieri, o persoană din anturajul celor doi.

Cazul nu apare în nicio evidență
De altfel, nicio femeie nu a fost luată, marți seara, cu vreo ambulanță la Motru, în urma vreunei înjunghieri. “Dacă este să ne gândim la bârfa asta care circulă în oraș, mai degrabă cred că doamna doctor își înjunghia soțul infidel decât invers. Bine că nu este însă nimic adevărat. Cei doi soți își vor rezolva singuri problema, prin divorț sau nu. Lumea este interesată de acest lucru, deoarece ambii sunt foarte cunoscuți în micul nostru oraș Motru. S-a inventat însă atât de mult pe marginea subiectului încât asistenta, cu care s-ar fi comis infidelitatea, a rămas și gravidă. Acest lucru, evident, că nu este adevărat. Despre o astfel de relație infidelă se vorbește în oraș, doctorul Catană fiind considerat vinovat, iar doamna fiind victima”, a spus o altă persoană, de data aceasta din unitatea medicală din Motru.

Doctorul Catană: “Acestea sunt problemele mele personale”
Contactat telefonic, doctorul Ion Catană a refuzat să discute despre problemele de cuplu, despre presupusa sa infidelitate și de mult discutatul divorț de soția sa. A negat că i-ar fi produs însă vreo rană nevestei sale. “Soția este bine. Puteți să o sunați că nu este acasă. Restul nu ține de presă. Acestea sunt problemele mele personale”, a declarat medicul primar Ion Catană. Doctorița Catană a declarat, de asemenea, că este bine, sănătoasă, dar că nu va discuta despre subiectul sensibil atât de mult dezbătut în oraș. Medicul ginecolog nu a vrut să spună astfel nimic despre divorț, infidelitate ori despre asistenta care i-ar fi făcut soțul să nu-și mai respecte promisiunile din fața altarului.
“Nu pot să discut despre acest lucru. Îmi pare rău. Sper că mă înțelegeți”, a spus, cu o voce stinsă, ginecoloaga Elena Catană.
Soții Catană, ambii angajați ai Spitalului Motru, s-au mutat în localitate cu 10 ani în urmă. Cei doi au ocupat, inițial, o locuință socială, ca apoi să reușească să-și construiască o casă la intrare în municipiu.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here