La poale de Parâng în zona colinară a Subcarpaţilor Getici se desfăşoară văile şi dealurile Gorjului de Nord pe marginea râurilor Blahniţa şi Gilort formând între ele Depresiunea Câmpu Mare ce reprezintă partea estică a Depresiunii intracolinare Câlnic-Târgu-Jiu –Budieni-Scoarţa-Câmpu Mare, formaţiune geologică de la sfârşitul perioadei cuaternare, respectiv 1,5 milioane ani.
În interfaţa depresiunii cu dealurile Ciurila, Ibanu, Bobului şi Gorgania s-au format prin secole de existenţă comunităţi umane ce azi alcătuiesc satele Mogoşani, Bobu, Colibaşi, Raba şi Câmpu Mare ce constituiau până în 1968 comuna Bobu iar în prezent sunt parte constitutivă a comunei Scoarţa.
Semnificaţie importantă a Dealului Ibanu
O semnificaţie deosebită are Dealul Ibanu (altitudine 390 m.) care -se pare – a avut o importanţă deosebită în translaţia toponimului Dârmoxa în toponimul Bobu, vechea şi actuala denumire a satului Bobu.
Încadrat la est de dealul şi pădurea Ciurila, la nord de Reciu şi Pătrime, la vest de părăul Bobaia iar la sud de satul Bobu şi cătunul Câmpşor, Ibanu este o formaţiune geologică constituită în cuaternar şi are anumite caracteristici ce-l recomandă pentru statutul de arie protejată ca zonă fosiliferă, rezultat al procesului de formare al scoarţei terestre şi constituire a formelor de relief. Profesorul T.Zălog erudit cercetător al istoriei locale şi autor al Monografiei satului Bobu constată că aci „se găsesc numai formaţiuni sedimentare alcătuite din depozite lacustre, fluvio-lacustre şi continentale” şi deduce că dealul Ibanu este alcătuit „din formaţiuni mult mai tinere şi anume din depozite pontiere formate din marne, argile nisipoase cu intercalaţiuni de pietrişuri…Ponţionul inferior este alcătuit din marne cenuşii, albăstrii ce apar mai ales pe valea Bobaia” la vest de Ibanu precum şi pe un vechi raven ce face legătura între părăul Bobaia şi părăul Ibanului.
La fel, citându-i pe I.Popescu-Voiteşti şi Alexandru Roşiu, consideră că pentru paleografia satului Bobu şi dealurilor componente, ”sunt caracteristice două etape: a) etapa precuaternară când actualul teritoriu este acoperit de apele Mării Sarmatice, la sfârşitul sarmatiounului având loc schiţarea uşoară a dealurilor; b) etapa cuaternară când în urma celui de al X-lea paroxism valahic dealurile capătă înfăţişarea de azi” ceeace ne îndreptăţeşte să afirmăm că vârsta geologică a dealului Ibanu este aproximativ 2 milioane ani. Hidrografia zonei este slab reprezentată, puţinele izvoare de suprafaţă împreună cu apele pluviale ce se scurg sub formă de torenţi în lunile de primăvară şi toamnă alimentează părărul Bobaia ce curge în imediata vecinătate şi alimentează fântânile satului Bobu cu apă potabilă. Nu au fost identificate ape terapeutice, minerale, termale sau cu alte calităţi.
Până la anul 1.600 dealul Ibanu era acoperit cu pădure de foioase ca şi dealurile din împrejurimi constituind moşia satului Dârmoxa trecută în proprietatea mânăstirii Tismana, azi rămânând doar sporadic ochiuri de pădure în care predomină plopul, salcîmul iar la poala dealului numită şi Părăul Ibanului, creşte gorunul, cerul, fagul şi gârniţa. Într-un alt studiu monografic alcătuit de regretatul profesor Damian Voichiţoiu se afirmă că aci creşte „roiba ale cărei rădăcini sunt folosite de localnici drept colorant natural de nuanţă roşu-rubinie” iar eu îmi amintesc că mama mea Banţa Natalia care lucra foarte bine şi frumos costume naţionale şi covoare de lână în războiul de ţesut pentru fetele şi femeile din satul Bobu în perioada 1949 – 1960, îşi colora jurebiile de lână numai cu plante şi coji de copac fixându-le apoi cu oţet. Relevant pentru importanţa loco-regională a dealului Ibanu este şi faptul că la 400 metri spre sud, după ce se trece Părăul Ibanului zonă bogată în depozite fosilifere şi arie protejată de interes naţional se găseşte Părăul Bisercii şi Gheţăria lui Berbece locul unde – afirmă profesorul T.Zălog – se găsesc ruinele (acoperite de pământ) ale unei biserici din perioada daco-romană, a cărei temelie este construită din lespezi de piatră specific influenţei romane, asemănător zidurilor de incintă a castrelor romane de la Bumbeşti şi Săcelu. În anul 1948 a fost descoperită pe locul ruinelor fostei biserici o stelă de piatră paralelipipedică cu conţinut religios, creştin şi dimensiuni aproximative de 70/50/20 cm. expusă acum în lapidarium-ul Muzeului Olteniei. Ea a fost descoperită de către învăţătorul Nicolae Popescu, Vasile Hohoi, Dumitru Negrea, Cornelie Vârjan, locuitori din Bobu care participau la o partidă de vânătoare. Între 1948 – 1952 a stat expusă la Şcoala primară din Bobu iar ulterior Toma Boncea din Bobu a făcut demersuri pentru a fi predată Muzeului Novaci de unde a ajuns apoi la Muzeul Olteniei din Craiova.
Spre apus trecea un drum considerat strategic pentru armatele romane
Legende locale vorbesc despre existenţa unui coridor subteran ce ar fi legat biserica de Părăul Ibanului, servind drept loc de adăpost şi refugiu pentru clerici şi credincioşi surprinşi de frecventele invazii ale celor ce treceau jefuind satele româneşti, mai ales că în imediata vecinătate a bisericii, cu 30 m spre apus trecea un drum –considerat strategic – pentru armatele romane, venind dinspre castrul de la Bumbeşti , peste Dealul Glodenilor, Dealul Bobului, pe Valea Bobăii iar din Bobu se făcea legătura fie cu drumul spre castrul roman de la Săcelu şi băile Săcelu, fie continuând cu Drumul Vacilor se trecea Blahniţa, Câmpu Mare şi se ajungea la Drumul Roşu şi Drumul Sării. Atât Nicoliţa Berca fost cadru didactic în satul Bobu şi fervent animator cultural şi artistic decenii la rând cât şi Vasile Stăiculescu erudit cărturar şi fost director al unor instituţii mari din Tg.Jiu şi Craiova, ambii locuitori ai Bobului, acum la vârsta de 80 ani afirmă şi susţin existenţa bisericii şi a tunelului de legătură cu Ibanu, dar absenţa săpăturilor organizate şi unei cercetări de specialitate istorico-arheologică ne îndrituiesc să transferăm administraţiei locale Scoarţa şi Muzeului Judeţean Tg.Jiu sarcina desfăşurării unor cercetări organizate, explorând mai eficient tradiţia locului şi implicit istoria ţării. De asemeni, Elvira Ceciu (Vivi) decedată la peste 80 ani îmi povestea despre existenţa unor cruci şi morminte acoperite de iarbă în acelaşi loc precum şi despre spaima lor, a copiilor ce-şi păşteau oile şi vacile pe Părăul Bisericii că acolo ar fi putut fi îngropaţi jidovii. Sunt acestea mărturii orale expuse riscului de a se pierde odată cu generaţia octogenarilor de azi.
Comuna Bobu, bogată în cereale, vite, miere, ceară, fructe
Se pare că procesul de translaţie al toponimului şi localităţii Dârmoxa spre toponimul şi localitatea Bobu a fost determinat şi susţinut de desele invazii ale năvălitorilor din sudul Dunării care obişnuiau să facă dese incursiuni de jaf şi prăduire a localnicilor din Ţara Românească. În acest context consider deosebit de importantă relatarea regretatului prof. Damian Voichiţoiu care , în Monografia Comunei Bobu, lucrare predată Muzeului Judeţean Gorj, incriminează dezvoltarea unei aşezări prospere în Ibanu, la începutul sec. XVII. El afirmă că „ s-a cules de la Stăiculescu Dumitru decedat în 1964, care- la rândul său- a reţinut de la bunica sa Stanca Ghindă numită Ciofologioaia decedată în anul 1894 în vârstă de 106 ani, următoarele:
În preajma şi după anul 1600 turcii îşi îndeşesc incursiunile de jaf în părţile Gorjului şi deci şi în comuna Bobu bogată în cereale, vite, miere, ceară, fructe. În urma unei astfel de incursiuni, un turc cu numele Iban s-a îndrăgostit de o româncă văduvă din satul Bobu (situat atunci pe Dealul Bobului şi având în centru biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” strămutată la 1826 în Dealul Gorgania . A rămas în acelaşi loc cimitirul de la Biserica bătrână, acoperit de ierburi, zonă redată agriculturii în 1964 şi după aceea până la destrămarea Cooperativei Agricole, n.n.) numită Ilina care era de o frumuseţe şi energie deosebite, căsătorindu-se cu ea şi rămâne aci 50 de ani din care 10 ani după moartea Ilinei. Gospodăria energicei Ilina şi a turcului Iban era deosebit de prosperă şi era aşezată pe grindul ce şi astăzi se numeşte Ibanu şi era compusă din livezi cu pomi fructiferi, plantaţii întinse de vie, cirezi de vite, turme de oi, grădină la poalele grindului pe malul părăului Bobaia. În cei 50 de ani cât a stat turcul Iban, anual veneau cete de turci să-l viziteze şi cu acest prilej se produceau jafuri şi numeroase măceluri în sat, fapt ce a determinat locuitorii băştinaşi să părăsească satul.
După moartea frumoasei Ilina, femeia harnică şi pricepută, turcul Iban zdrobit de pierderea ei a sărăcit mult şi şi-a pierdut minţile încât la părăsirea satului întreba pe oricine întâlnea în cale : „Cine m-o uzit, Cine m-o văzut, Doi boi ocheşea, O căruţă haraba, Şi-un cărăciunel, După el ?„. Se povesteşte că Iban venise pe moşia Ilinei cu o căruţă cu doi cai şi un câine”.
Episodul are importanţă deosebită în destrămarea localităţii Dârmoxa prin desele incursiuni ale cetelor turceşti ce-şi vizitau conaţionalul dar nu uitau să jefuiască şi să-şi ia birul în produse, aur şi copii. După terminarea ocupaţiei turceşti lucrurile s-au mai liniştit iar Ţara Românească a intrat sub alte influenţe europene, fiind create condiţii de aşezare a unor locuitori ce veneau de peste munţi, primind pământ şi vatră de casă, reconstituind aşezări umane ce s-au numit Lunguleşti, Prandeşti, Mazileşti, Coreceşti, etc. iar după Regulamentul Organic din 1834 au fost create condiţii organizatorice şi legislative pentru constituirea localităţii Bobu pe vatra actuală provenită din moşia boierului Din Mihail.
Victor Gh.Banţa
