Administrația CEO plătește generos pentru confortul liderilor de sindicat la mare! În loc de ,,Litoralul pentru Toți”, cazare de 300 de lei pe noapte

696

Conducerea Complexului Energetic Oltenia nu se uită la bani atunci când vine vorba despre confortul oferit liderilor de sindicat care au semnat, fără să cârnească, noul Contract Colectiv de Muncă(CCM) al companiei. Mai exact, în loc să caute oferte din pachetul ,,Litoralul pentru Toți”, administrația CEO s-a dovedit extrem de largă de mână și a plătit 300 de lei pe noapte pentru sejurul a aproape 90 de lideri sindicali, aflați acum la cursuri, la mare. Larghețea președintelui Directoratului CEO, Sorin Boza, a fost cu atât mai mare cu cât a achitat pentru fiecare lider și câte 110 lei/pe zi diurnă, transport dus-întors spre stațiunile exclusiviste, dar și cursuri în valoare de 300-4000 de lei pentru fiecare participant.

 Începând de luni, semnatarii CCM, adică cele patru Federații din CEO, și-au trimis fiecare reprezentanți pe litoralul românesc, pe banii companiei pentru așa-zise cursuri necesare respectivilor în activitatea sindicală. Liderii au aterizat astfel în stațiuni gen Mamaia ori Cap Aurora, pentru cursurile pentru care CEO plătește generos, cheltuiala pe cap de participant ajungând la aproape 2000 de lei de persoană, dacă și calculăm aici cazarea de 300 de lei pe noapte pentru un participant, diurna, transportul și cursurile. O declară public și liderul de sindicat de la Lupoaia, Nicu Bunoaica, care, deși este membru în Federația Energetica, semnatară a CCM, a refuzat să meargă la cursurile plătite de CEO, subliniind că banii puteau fi utilizați în alte scopuri, unul fiind refacerea utilajelor defecte în carierele miniere.

Pentru ce economii?!  CEO are profit
Și astfel, în loc să apeleze la ofertele ,,Litoralul pentru Toți”, cu care ar fi plătit 300 de lei pe noapte cazarea pe întreg sejurul unui singur sindicalist, dacă rezervările s-ar fi făcut la timp, administrația CEO a acceptat să achite tarifele ridicate de sezon, ca și cum costurile nu contează.
Dacă mai punem la socoteală că astfel de cursuri vor fi realizate și în toamna acestui an, iar altele au avut loc în primăvară, la Govora ajungând pe banii companiei alți 40 de lideri sindicali, se poate calcula cu ușurință că CEO a investit serios ca liderii sindicali să stea pe burtă la deciziile administrației companiei.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here