După decembrie 1989, economia României a intrat într-o degringoladă generală, motivele fiind determinate de amplele schimbări din viața politico- socială, în principal prin derularea reformelor de sistem către privatizare și economia concurențială de piață, din ăîcate, fiind date peste cap și unitățile de producție și consum viabile. Acest lucru s-a întâmplat și în agricultură, reamintind cu tristețe distrugerea sistemului național de irigații, a marilor complexe și ferme de creșterea animalelor, dar și a celor de prelucrare superioară a produselor agricole, plantațiilor intensive de pomi fructiferi, viță de vie și legume, lichidarea prin jaf la drumul mare a infrastructurii și a patrimoniului agricol mecanizat ș.a.m.d. Și iată că, au trecut mai bine de 26 de ani și agricultura românească continuă să fie lovită de o multitudine de lipsuri, iar micii producători și întreprinzători abia de mai fac față opreliștelor și greutăților, ce par a fi veșnice, întrucât cei care au preluat frâiele puterii după căderea comunismului, nu au acordat atenția și răspunderea necesară acestui important sector economic.
Mai mult decât atât, nu numai că nu-și bat nici acum capul cu refacerea și revigorarea capacităților agricole de producție, dar continuă pungăsereala chiar de la vârful celor cu putere de decizie, de asemenea, crasa nepăsare a autorităților statului, când în joc sunt, sau ar trebui puse problemele de interes strategic național. Iar agricultura, la condițiile pedo-climatice de care dispunem, ar putea deveni un sector sigur și de succes al economiei românești. La ora actuală, dacă vorbim despre agricultura primară, cu ceva realizări, chiar și cu unele locuri fruntașe se poate lăuda România între altele, menționând suprafețele cultivate cu cereale și producțiile obținute la porumb, grâu, floarea soarelui,tutun, rapiță etc. Mai mult, la producția de cereale ne situăm în primele zece țări din Europa și gândiți- vă care ar fi fost rezultatele în condițiile în care am fi dispus de sistemul de irigații și de o tehnologie agricolă adecvată, actualele producții fiind obținute, după cum se cunoaște, într- un an meteo- agricol nefavorabil. Numai că vorbim de o agricultură primară și de subzistență, exportând, bunăoară, atât cât ni se dictează și ne permite piața externă, adică produse agricole primare; cereale, tutun, ș.a.m.d., a căror valoare adăugată este infimă, întrucât industria noastră alimentară de odinioară a fost pusă pe butuci și nu s-a pus nimic în loc. Altfel spus, până acum cu asemenea realități ne lăudăm, în vreme ce alții cu produsele agricole exportate de la noi, despre care făceam vorbire, nu fac doar pâine și sortimente de panificație, ci le prelucrează și pentru multe alte trebuințe, în farmaceutică, cosmetică și în alte componente și industrii adiacente, de larg consum, profitabile ca preț și valoare adăugată la PIB-urile țărilor respective.
După cum, nu putem înțelege vânzările masive de teren agricol din ultimii 5-10 ani, acestea depășind patru milioane de hectare înstrăinate pe nimic, ceea ce constituie o gravă și ireversibilă amenințare la strategia de dezvoltare economică, la siguranța și integritatea teritorială a României. Și din păcate, această vânzare, bucată cu bucată a țării continuă mai departe, cu îngăduita dubioasă a autorităților statului român, a guvernanților în special, iar consecințele sunt dezastruoase, produsele agricole luând drumul străinătății, fără niciun avantaj pentru bugetul țării. Alte suprafețe de teren sunt cumpărate doar pentru business și rămân pârloagă, intrând într-un proces inevitabil și masiv de degradare fizică, iar despre jafurile interminabile din fondul forestier ce să mai comentăm, câtă vreme mafia defrișărilor cu sălbăticie a pădurilor țării este pe mână cu autoritățile de vârf ale statului roman ( toți sunt niște “lasă-mă, să te las”), inclusiv cu procurori și magistrați din sistemul de justiție. Or, este o adevărată crimă a celor care conduc și guvernează țara, să lase de izbeliște agricultura, în schimb se folosesc de o legislație alambicată și de o birocrație tot mai stufoasă, pentru și în folosul unor găști politice interne și transnaționale, dar care lovesc fără milă în întreprinzătorii români. Cât despre fondurile pentru investiții în agricultură, situația este la fel de jalnică, mai exact un fel de spoială, sau o nimica toată într-un cerc vicios, din care nu se dorește a se ieși. De aici pleacă și marile greutăți și necazuri ale fermierilor autohtoni, în încercările lor disperate de a pune cât de cât pe un făgaș normal acest sector economic important, atât în privința producției, cât mai ales al dezvoltării capacităților de prelucrare, ale căror produse finite și mult diversificate să poată concura, atât pentru consumul intern, dar mai ales la export cu cele din alte părți ale lumii.
Altfel spus, deși în fruntea actualului guvern, dar și la conducerea ministerului de resort avem ingineri-agronomi de meserie, problema agriculturii românești pare să nu-și găsească rezolvarea, continuând a ne fura propria căciulă, sau în concepția găunoasă a diriguitorilor, de la vârf la talpa țării: ”că dacă va rămâne, va rămâne, iar după noi, potopul”. Și totul, din păcate, este rodul, fie al incompetenței, România fiind secătuită de specialiști adevărați și în acest sector de activitate, dar și al unor interese mărunte și meschine, pentru care nici nu se are chef de schimbări reale, benefice țării. Or, atunci, dacă nu ai o agricultură modernă și diversificată, inclusiv la un nivel ridicat de procesare a produselor, de asemenea, un marketing și un management pe măsură, lăsându-i pe alții din afară să ne dicteze ce să producem sau să vindem, mai putem vorbi de o concurență a produselor românești cu cele venite din străinătățuri la rafturile din supermarketuri? Cu atât mai mult, să aduci venituri importante la bugetul statului și profituri pentru producătorii autohtoni, de vreme ce, în România predomină agricultura rudimentară, de subzistență, iar micii fermieri sunt lipsiți de resurse financiare, dar năpădiți de taxe, impozite. În plus, foarte greu pot accesa fondurile europene, or, la astfel de condiții, putem să ne așteptăm la o agricultură performantă, dacă statul român nu pune vârtos umărul pentru dezvoltarea acestui sector economic? După cum, pentru ieșirea țării din sărăcie, un accent mai mare trebuie pus și pe agroturism-o activitate economică deosebit de rentabilă în mediul rural și nu numai. De câțiva ani încoace se simte interesul pentru o astfel de alternativă, în jurul celor care desfășoară o astfel de activitate, dezvoltându-se și altele, favorabile dezvoltării rurale. Și ne referim în special la micii întreprinzători care au pus pe picioare fermele pentru culturi agricole și creșterea animalelor, dar și înființarea unor unități de procesare a produselor.
Numai că, din păcate, nici aici autoritățile statului nu se implică și nu sprijină suficient dezvoltarea agroturismului, deși, bunăoară, pensiunile ăi celelalte servicii conexe ce susțin o astfel de activitate, sunt sau ar putea deveni deosebit de rentabile pentru o dezvoltare economică durabilă și profitabilă, făcându-i mai avuți pe întreprinzători, deopotrivă cu statul român. La fel se întâmplă cu asociațiile agricole, într-o fază încă timidă de cooperare a micilor, ori a marilor fermieri, atâta vreme cât guvernanții nu- și întorc fața către acest imens potențial economic al țării. Aici este vorba, în primul rând, de adoptarea unei legislații care să stimuleze producătorul agricol, dar și de alocarea unui buget de investiții majore, prin care să se rezolve nu doar problemele legate de producție, ci și cele legate de dotarea cu utilaje agricole moderne, cu precădere produse în țară (unde sunt fabricile de unelte și mașini agricole, de odinioară?), apoi construirea unor locații moderne de depozitare și revigorare a industriei alimentare. Nu în ultimul rând, trebuie pus un accent deosebit pe dezvoltarea învățământului agricol, pentru că, așa cum menționam, este și o mare nevoie de specialiști-ingineri și tehnicieni agronomi, medici zootehniști, etc. atât în domeniul consultanței, al activităților la “tarla” sau în fermele de animale, cât și în fabricile producătoare. Iar dacă instituțiile abilitate ale statului român nu vor înțelege că trebuie să constituie un real sprijin pentru dezvoltarea agriculturii în toate segmentele ei, în primul rând, pentru fermieri și întreprinzători și nu o piatră de moară la gâtul acestora, atunci tot potențialul agricol al țării se va duce de râpă. Cu atât mai mult cu cât, actualul guvern este adeptul legislației europene, vizavi de înstrăinarea terenurilor agricole (peste patru mil. de ha, deja au fost vândute pe nimic străinilor!?) Și atunci, parafrazându-l pe un
europarlamentar român, care își exprimă îngrijorarea pentru starea actuală a agriculturii din țara noastră ,,ne aliniem și noi la cele spuse de acesta, trăgând același semnal de alarmă. Adică, paradoxul: România deși are capacitatea de a hrani circa 100 mil. de oameni, continuă să fie invadată de tot felul de produse (multe injectate cu E-uri, contrafăcute, etc), importate din alte țări. Or toate acestea, în condițiile în care totuși pentru revigorarea și dezvoltarea agriculturii românești ne sunt repartizate de la UE, până în 2020, peste 20 miliarde euro, la care s-ar adăuga și fondurile pentru investiții repartizate de la bugetul statului. Și atunci unde merg, în ce buzunare intră aceste fonduri uriașe, câtă vreme ele nu ajung acolo unde trebuie, iar de agricultura țării, iată că se va alege praful? Poate cineva să mai răspundă, dar mai ales să-i tragă la răspundere pe adevărații vinovați pentru furtișagurile pe bandă rulantă din țara asta și evident stoparea jafului de orice fel, canalizându-se toate forțele și resursele naționale pentru scoaterea agriculturii din impas și în general a economiei românești?
Vasile Irod
