12 – Măceșul – 3
2 – Indicații terapeutice. Sunt foarte multe afecțiuni ale sănătății în care intervine măceșul, prin flori, frunze, lemn, dar mai ales prin fructe, iar noi vom continua să menționăm și în acest articol pe cele mai importante.
10 – În bolile renale și urinare – măceșele utilizate ca decoct, infuzie sau vin au efect antiinflamator, calmant și diuretic extrem de benefic asupra mucoasei aparatului urinar în caz de inflamare și insuficiență renală, în pierdere involuntară de urină, în cistite și pielonefrite, în combaterea calculilor de la nivelul rinichilor sau al vezicii urinare. Întrucât măceșele nu produc efecte secundare se pot utiliza în cure prelungite, fără pauze.
11 – În disfuncții ale aparatului genital – ca dismenoree, gonoree, hemoragii uterine sau leucoree se utilizează ca infuzie sau tinctură de măceșe. Pentru combaterea hemoragiilor și crampelor menstruale se recomandă consumul zilnic în acea perioadă a câte 6 lingurițe de pudră de măceșe care regularizează activitatea hormonală, compensează pierderile de sânge care altfel ar putea provoca anemii, stări de slăbiciune sau chiar vertijuri.
12 – În boli ale articulațiilor – măceșele au înlocuit în unele țări occidentale medicamentele de sinteză. Cercetătorii danezi au relevat faptul că în artrita reumatoidă și osteoartrită utilizarea măceșelor a condus nu numai la reducerea până la dispariție a durerilor articulare, dar chiar au produs o puternică îmbunătățire a mobilității articulațiilor. Fenomenal – nu? Tot cercetătorii danezi au descoperit că galactolipida din măceșe pe lângă faptul că desființează durerile de coloană vertebrală, dar are efect antiinflamator asupra cartilagiilor discurilor intervertebrale mărind astfel mobilitatea și flexibilitatea acesteia. În toate situațiile de mai sus, dar și în caz de contuzii, cuperoză, înțepături de insecte sau psoriazis se recomandă aplicarea de comprese și masaj local cu decoct de măceșe asociat cu consumul zilnic a 4 – 6 lingurițe de pulbere de măceșe (numai pulpa fructelor nu și semințe sau perișori). Pentru combaterea bătăturilor sau a ciocurilor din talpă se recomandă băi calde în care s-a pus lemn de măceș tăiat mărunt și bine fiert. În apa de baie se pune și apa în care acesta a fost fiert.
13 – În bolile aparatului respirator – mai ales a febrei, pulberea de măceșe accelerează vindecarea prin sporirea rezistenței sistemului cardiovascular și a celui nervos, amplifică eliminarea unor toxine din corp. Sub formă de decoct, infuzie sau tinctură măceșele acționează benefic și în astmul bronșic, faringite, gripe, răceli, răgușeli, rinosinuzite și chiar tuberculoză. Sub formă de ceai, dulceață ori sirop măceșele măresc imunitatea la microbi și răceli. În sezonul rece eficacitatea măceșelor sporește dacă se asociază și cu cătină, miere, polen sau propolis. S-a constatat că un consum zilnic de 6 lingurițe de pudră de măceșe încă de la declanșarea febrei sau a răcelii ajută organismul să reziste mai bine, grăbește vindecarea și reduce efecte secundare ca dureri de cap, dureri musculare sau vertij. Ideal este însă consumul preventiv a câte o linguriță de pudră de măceșe de 4 ori pe zi. Consumul de măceșe timp de cel puțin 10 zile în continuarea tratamentului cu antibiotice reface rapid flora stomacală afectată de acestea, reduce efectele secundare, reduce perioada de convalescență.
3 – Măsuri de precauție și contraindicații. Consumul de pulpă de măceșe ca atare nu are restricții și contraindicații, dar semințele și mai ales perișorii de pe ele au efect iritant asupra sistemului digestiv și a celui respirator producând disconfort gastro-intestinal, prurit și se impune ca persoanele sensibile să evite contactul cu acești perișori. În Germania se consideră că un consum zilnic mai mare de 10 gr semințe poate provoca intoxicații grave din cauza cianidelor pe care le conțin.
12 – Măceșul – 4
4 – Indicații agrotehnice. Deși măceșul este destul de răspândit în natură, cultivarea câtorva tufe sau ca gard viu de protecție în grădina proprie ar ușura mult bugetul de familie prin reducerea până la eliminarea totală a cheltuielilor cu medicamentele din farmacii, ar completa cămara casei cu preparate extrem de gustoase și mai ales de utile. Având în vedere și faptul că nu presupune decât o agrotehnică elementară ca întreținerea terenului curat de buruieni, tăieri de aerisire a tufei, fără lucrări speciale și mai ales fără cheltuieli materiale, ne considerăm îndreptățiți să recomandăm tuturor să cultive această plantă. Ce altceva în afară de măceș puteți folosi pentru protejarea domeniului în punctele lipsite de interes direct productiv? De procurat materialul săditor este extrem de ușor căci acesta se înmulțește prin semințe recoltate din fructele galben-portocalii recoltate la începutul coacerii, când acestea sunt tari, de pe măceșii sălbatici, stratificate normal în nisip și semănate primăvara în teren bine mărunțit. Recomandăm recoltarea semințelor de la plantele sănătoase ale căror fructe sunt mari, cu pulpa cărnoasă și de culoare cât mai roșie la coacerea definitivă. Acestea sunt cele mai bogate în principii activi. În toamnă sau în primăvara următoare puieții astfel obținuți se plantează, după regulile obișnuite, la locul definitiv. Material săditor se mai poate procura și prin despărțirea tufelor sau prin extragerea plantelor tinere rezultate ca drajoni de rădăcină ori chiar prin marcotarea după metoda folosită la vie a tulpinilor mai lungi. În fiecare primăvară este bine să se facă tăieri de aerisire a coroanei, de eliminare a tulpinilor uscate, rupte și de scurtare a tulpinilor rămase pentru a imprima plantelor și un aspect frumos, îngrijit. În lipsa acestor lucrări plantele nu suferă prea mult.
5 – Recoltarea – începe în iunie în faza de înflorire maximă când se culeg florile și frunzele necesare și se usucă bine la umbră și în curenți moderați de aer. După uscare acestea se depozitează în săculeți din pânză sau hârtie simplă, necerată și la loc răcoros și fără exces de umiditate, ca toate plantele medicinale. Recoltarea fructelor de regulă are loc la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, înainte de primele brume, când fructele sunt de culoare roșie și de consistență tare. Fructele portocalii sunt prea crude, iar cele de culoare roșu-închis sunt răscoapte, nerecomandate pentru consum uman. Fructele astfel culese se pot usca la aer, în strat subțire, răvășite mereu, dar durează mult, 2 – 3 săptămâni. Cel mai bine este ca acestea să fie uscate în cuptor, la temperatura de 85 – 1050 C, până când acestea se fărâmă ușor între degete, deoarece uscarea înceată, prelungită duce la pierderea prin oxidare a multor substanțe active. După uscarea fructelor întregi acestea se macină fin cu râșnitele de cafea sau alte aparate de bucătărie și se cern prin sită de făină de grâu pentru separarea semințelor care fiind foarte tari nu se macină. Materialele astfel obținute se depozitează separat în borcane de sticlă ermetic închise și se utilizează ca atare în scopuri medicinale. Pentru consum proaspăt fructele recoltate se taie cu cuțitul și se separă imediat de semințe și perișori în vase cu apă pentru a preîntâmpina răspândirea perișorilor care provoacă alergii etc. Semințele se pot usca mai departe și depozita în modul cunoscut. Pulpa astfel obținută se poate consuma ca atare sau prepara sub formă de dulceață, jeleu, tinctură, sirop, suc, peltea, gem, marmeladă, vin etc. Pulpa se poate păstra proaspătă timp de 15 zile în frigider, iar fructele întregi pot fi congelate în vederea utilizării ulterioare. Fructele atinse de brumă, cu pulpa în diferite stadii de înmuiere nu se recoltează. Din fructe se pot prepara următoarele produse:
Pudra de măceșe – rezultată prin măcinarea fină a fructelor uscate și cernere pentru reținerea semințelor care fiind foarte tari nu se distrug prin măcinare. Se păstrează în borcane de sticlă închise ermetic, în spații reci și întunecoase timp de vreo 15 zile, deoarece substanțele active sunt destul de perisabile.
Ceaiul de măceșe – se obține prin opărirea fructelor cu apă clocotită sau chiar și prin fierbere timp de 10 – 15 minute, dar astfel se pot pierde multe substanțe active. De aceea noi nu recomandăm fierberea.
Infuzia combinată de măceșe – se prepară prin macerarea timp de 8 – 10 ore întrun sfert de litru de apă a 3 – 6 ginguri de pulbere de măceșe după care aceasta se filtrează prin tifon dublu. Materialul reținut se fierbe timp de două minute întrun alt sfert de litru de apă și după răcire se strecoară, iar cele două lichide obținute se amestecă și astfel rezultă cam o jumătate de litru de infuzie combinată care se consumă pe parcursul unei zile. Pentru a evita contactul materialelor cu metale se vor utiliza vase de sticlă sau teflonate, precum și tifon pentru strecurare. Contactul direct cu metale duce la degradarea accentuată a vitaminelor.
Decoctul combinat de sâmburi de măceșe – se realizează prin macerarea timp de 8 – 10 ore a 2 linguri rase de sâmburi (semințe) de măceșe după care se strecoară prin strat gros de tifon pentru a rețin perișorii de măceșe care ar provoca iritații tubului digestiv. Materialul reținut se fierbe apoi timp de 10 minute și după răcire și filtrare lichidul rezultat se amestecă cu cel obținut prin macerare. Decoctul rezultat se consumă zilnic pe parcursul a 14 – 15 zile după care se face o pauză pe aceeași durată de timp și consumul se reia.
Siropul de măceșe – se obține prin turnarea a 0,8 l apă clocotită peste 200 gr pulbere de măceșe și lăsarea la macerat timp de 12 ore. Preparatul rezultat se pune la fiert la foc mic (nu trebuie să clocotească) în amestec cu 500 gr zahăr. După răcire se toarnă în borcane mici, cu filet și se sterilizează la 800 C timp de 40 minute. Se consumă zilnic câte 4 – 6 linguri.
Preparatele de tip alimentare – dulceață, gem, jeleu, marmeladă, peltea, suc, vin etc se prepară după binecunoscutele rețete ale gospodinelor.
Lemnul de măceș – se recoltează cu ocazia tăierilor din iarnă – primăvară când porțiunile sănătoase de tulpini se fasonează mărunt și se păstrează în săculeți de pânză în condiții specifice tuturor plantelor medicinale. Acesta se folosește apoi la prepararea băilor contra bătăturilor și ciocurilor din tălpi. Se poate folosi și lemn proaspăt recoltat pe timpul toamnei (după recoltarea fructelor și căderea frunzelor) sau iernii.
Este un mare păcat să fie tratată cu indiferență o astfel de bogăție de sănătate naturală. Cine nu dorește apropierea lui de casă poate face repetate drumuri în natură pentru recoltarea și aducerea produselor acasă. Totul costă un ușor efort fizic și redus consum de timp.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
