1 – Importanța culturii
Cătina albă – Hippofae rhamnoides – este un arbust relativ nou în cultură la noi, deși în stare sălbatică se află de mult timp în flora spontană din România. El este unul din cei mai valoroși arbuști fructiferi atât din flora spontană, cât și din cea cultivată, este asemuit cu ginsengul chinezesc. Este util în alimentație, industria farmaceutică, în agricultură, în silvicultură sau ca plantă ornamentală. Conținutul în vitamina C în fructele bine coapte poate ajunge la 800 mg la 100 gr suc, depășind de peste două ori pe cel al lămâilor. Mai conține vitaminele A, B1, B2, B6, B9, E, F, K, P, iar uleiul de cătină conține de peste 10 ori mai mult caroten decât morcovul, are acțiune antibacteriană, ușor narcotică, sedativă. Cercetări recente au scos la iveală că fructele de cătină albă conțin substanțe foarte importante în reglarea metabolismului uman, au acțiune curativă și terapeutică în boli de ochi, boli de piele, acnee juvenilă, gastroenterite, hepatite cronice, afecțiuni renale, hipertensiune arterială, avitaminoze, boli ale sistemului nervos, arsuri și lista este departe de a se încheia. Din fructe se prepară suc, sirop, nectar, gem, jeleu, marmeladă, peltea, dulceață, gelatină, lichioruri, alte băuturi alcoolice și multe alte preparate alimentare. Nu există altă plantă de cultură ori sălbatică care să aibă un spectru de utilizare mai larg decât acest arbust. În agricultură se utilizează la fixarea terenurilor în pantă afectate de alunecări de suprafață, la împrejmuiri, nici iepurii nu pot trece printr-un gard de cătină albă bine întocmit. Drajonează puternic și are însușirea de a se extinde de la baza pantelor spre vârful acestora, iese singur la lumină. Prin vigoarea plantei, forma și mărimea coroanei, desimea, mărimea și culoarea fructelor este și un bun arbust ornamental.
2 – Particularități biologice. Cătina albă poate fi un arbust de 1,5 – 3,5 m pe solurile sărace sau un adevărat arbore de 8 – 10 m înălțime cum se află pe solul fertil de pe plajă la Năvodari sau în Delta Dunării. Sistemul radicular este foarte puternic dezvoltat, masat în principal în primii 20 cm de sol (deci superficial), iar pe rădăcinile cu mare putere de drajonare se dezvoltă nodozități ale bacteriilor nitrogene Rhizobium spp. specifice tuturor leguminoaselor. Tulpina poate fi scurtă sau înaltă variind cu vigoarea soiului, are culoare brună sau brun-verzuie care cu timpul se închide, este netedă și prevăzută cu mulți, țepi, lungi, tari și foarte ascuțiți. Toate ramificațiile au, de asemenea țepi iar creșterile anuale se termină și ele cu țepi în vârf. Vigoarea, desimea și agresivitatea acestora este caracteristică de soi. Au fost create și soiuri „ fără țepi ” adică plante cu țepi mai puțin agresivi, mai moi care pot fi mai ușor recoltate. Frunzele sunt mici, dispuse altern, scurt pețiolate, iar limbul este îngust și lung de 5 – 6 cm, acoperite cu perișori cenușii pe ambele fețe. Și ele sunt bogate în vitamina C. Florile sunt dispuse pe plante diferite căci cătina albă este plantă unisexuat-dioică. De regulă plantele purtătoare de flori bărbătești sunt mai viguroase decât cele purtătoare de flori femeiești. Florile bărbătești sunt grupate în conuri mici (de 5 – 6 mm ), de culoare brună, amplasate pe ramuri anuale. Florile femeiești sunt grupate câte 10 – 12 în racem foarte scurt. Fructele sunt drupe false, mici (de 0,25 – 0,50 gr) de formă variabilă, de la ovoidă la turtită, predominant de culoare portocalie dar și cu trecere spre galben-limoniu, mai rar de culoare roșie. Sunt scurt pedunculate, dispuse apropiat pe ramificații mai vechi de un an pe care le îmbracă precum un manșon. Pulpa este galben–portocalie, foarte suculentă și lasă pată uleioasă pe hârtie. Fructele de cătină au gust și miros plăcute, dar nu se pot consuma proaspete fiind foarte acre și astringente. La maturitatea completă pierd mult din aciditate și capătă aromă și gust aparte care se accentuează dacă recoltarea s-a făcut după îngheț. Fructele conțin numeroase semințe mici, negre cu o germinație redusă. Înfloritul are loc în aprilie – mai și durează două săptămâni. Mai întâi înfloresc plantele mascule, iar cele femele înfloresc odată cu înfrunzirea plantelor. Polenizarea se face cu ajutorul vântului și al insectelor. Maturizarea fructelor începe la jumătatea lui august sau mai devreme. Rodirea începe din anul 3 de la plantare și poate dura peste 25 de ani. După vârsta de 20 ani plantele intră în declin și încep să se usuce, mai întâi parțial apoi total.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
